S-au împlinit deja mai bine de 555 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, un adevărat “Ierusalim al neamului românesc”. Ioan Alexandru spunea că: “Putna este cea dintâi dintre ctitoriile sacre ale lui Ștefan cel Mare zugrăvită pe dinafară și înăuntru. Ea este modelul pentru întreaga Moldovă, tiparul, înainte de a fi fost Mănăstirea Neamțu, Voronețul, Humorul, Sucevița, Moldovița, Dobrovățul, Stănileștii, Arbora, Căpriana și celelalte. Aici la Putna s-a săvârșit cea dintâi frumusețe românească deplină de măreția Bizanțului sau a Evului Mediu european după Curtea de Argeș a Basarabilor, rămasă permanență o jumătate de mileniu până la noi. Locul întâlnirii conștiinței românești de-a lungul veacurilor cel mai mișcător pare a fi fost Putna, Rusalimul neamului nostru, cum o numește Eminescu. Aici este mormântul voievodului celui sfânt și mare al întregului nostru trecut, Ștefan, de numele căruia nu s-au atins istorici români și streini decât cu cele mai nobile cuvinte”. Gândul lui Ioan Alexandru era acela de a-și fi făcut datoria, când Putna a împlinit o jumătate de mileniu de existență în istoria poporului nostru.
În cursul glorioasei domnii de 47 de ani a sfântului voievod Ștefan cel Mare (1457-1504), viața bisericească a luat un avânt deosebit. Între mănăstirile și bisericile ctitorite și înzestrate în întregime de strălucitul domn moldovean, pe primul loc se situează mănăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Pentru români, Mănăstirea Putna nu reprezintă numai rugăciune, artă sau cultură, ci și o pagină din istoria vie a neamului. Evlavia românilor, înrădăcinată de veacuri față de marele ctitor de locașuri sfinte, a făcut ca actul canonizării Sfântului Ștefan cel Mare, în iunie 1992, să fie doar o recunoaștere oficială a cultului popular păstrat cu sfințenie atâtea veacuri. “Om ales de Dumnezeu”, “apărător al dreptei credințe”, “ocrotitorul celor năpăstuiți”, “stâlp neclintit al răbdării”, “neînfricat ostaș al lui Hristos”, marele Voievod a fost și rămâne în conștiința poporului ca “părinte al neamului românesc”. Sfințenia Voievodului rămâne dovedită peste veacuri și de strânsele sale legături cu marii duhovnici ai timpului: Sfântul Ghenadie, Simeon starețul de la Pângărați și mai ales cu Sfântul Daniil Sihastru, în a cărui chilie a găsit totdeauna mângâiere, sfat și ajutor. Iată ce scrie Ioan Alexandru în poezia Daniil Sihastru: “Cât este și-a noastră întruparea/ Pe cât e-n cosmos dată tuturor/ C-o lacrimă urzit-am marea/ S-avem pe ce ne-ntoarce la izvor. Țara-i sărăcită-n cele sfinte/ Din loc în loc o stână-ntre păduri/ Odoare se destramă și veșminte/ Oricâte-au fost în ele-nflorituri. Pe lângă trudă braț de priveghere/ Până la suflet să ajung/ Rănile rămân fără-nviere/ Unde inimile nu se frâng”.
Pentru creștini, Putna a fost și rămâne o cetate a rugăciunii și duhovniciei, unde generații întregi de monahi s-au nevoit să ajungă la desăvârșire, la cunoașterea lui Dumnezeu. Monahii sunt chemați să se roage pentru întreaga lume și aceasta este principala lor slujire către omenire. Mulțumită monahilor, rugăciunea nu se întrerupe niciodată pe pământ, iar acesta este cel mai mare folos pentru întreaga lume, căci lumea dăinuie prin rugăciune. De aceea, viețuitorii mănăstirii se străduiesc să săvârșească zilnic Sfânta Liturghie și cele Șapte Laude.
Aceasta este Putna cea măreață, pe care o “cântă” atât de frumos și Ioan Alexandru, în poeziile sale, în versurile, în imnele pe care i le dedică. Despre ctitoria Putnei, Ioan Alexandru spune: “Ctitorie întru eternitate/ Urgii veni-vor cutremure și foc/ Și zidurile ei vor fi împresurate/ Dar din cenuși renaște-va la loc”. Despre Putna, același Ioan Alexandru zice așa: “Te văd ca pe-o mireasă-mpodobită/ Prin milenii întinerind mereu/ De miezo noptice-nduhovnicită/ Rusalim al sufletului meu. Jertfa laudei să nu apuie,/ În cădelniți să rămâie jar/ Îngăduie-mi ca smirnă și tămâie/ Pământ din toată țara să presar”. Tot despre Putna scrie: “Mii zeci de mii de oseminte/ La Putna roată s-au îngrămădit/Să-și aducă Dumnezeu aminte/Cât de mult Moldova l-a iubit./ Optzeci de arhimandriți în strane/Trei voevozi și opt mitropoliți/În miezul liturghiei la icoane/De cinci sute de ani sunt pomeniți”.
Ioan Alexandru se referă și la Putna lui Eminescu: “Poetul să poată veni la Putna să te vadă/ A strâns din toate provinciile românești pământ/ Putna nu poate să te primească/ Fără greul țării în cuvânt./ Trebuie să pornești foarte de departe/Să fi trecut prin plânsul tuturor/ Din jertfa rănilor fără de moarte/ Să vii trimes la Putna de-un popor./ Să adormi în clopotniță o noapte în pace/ Pe fânul Putnei proaspăt cosit/ Picioarele umflate de drumurile țării sărace/ Din pântecele maicii să te știi pornit. Ea să-ți fi murmurat la icoană/ Că avem pe pământ un altar/ Mielul zdrobit fără prihană/ Ne este scut și piatră de hotar./ Să poți îngenunchea într-o noapte de vară/ La mormântul atletului Ștefan/ Strânge pământ fiul meu fă-te țară/ Fi-vei sorbit din neam ca nourul din ocean”.
Tot despre Putna, Ioan Alexandru scrie: “Diamant temelia Ierusalimului ceresc/ Fiece basilică târnosită/ Pridvorul împărăției/ Inima înfrântă și zdrobită./ Corabia Putnei încăpută/ Pe trei duhovnicești aurore/ Cetele adormiților dedesubt,/ Vuietul cereștilor teofore,/ Noi suntem la mijloc, viii,/ Pruncii, bătrânii, tinerii și fecioarele,/ Pe evlavia îngenuncherii noastre/ Se înrădăcinează sângelui sanctuarele”.
Iată ce scrie Ioan Alexandru despre Ștefan Măria Sa: “Atletul lui Hristos te-a numit sfântul Părinte/ Cea mai înaltă demnitate pe seama unui luptător de la noi/ În agonie intrat ținta e dincolo de morminte/ Moartea nu te poate întoarce înapoi”. Tot despre măritul Ștefan scrie așa: “N-am avut răgaz de tânguire/ Zi și noapte-n strai de luptător/ Să logodesc Moldova unui Mire Și-n carnea mea ajuns nemuritor./ Pe El să-l știți Moldovei închinare/ Plecați-vă genunchii numai Lui/ Oricâte fi-vor alte sanctuare/ Nu vă dați iubirea nimănui”.
Admirabile sunt cuvintele lui Ioan Alexandru referitoare la măreția Putnei, a sfântului ei ctitor Ștefan cel Mare, a sfințeniei cu care este încărcată această multiseculară vatră de spiritualitate a neamului românesc. Precum este și vorba poetului - acest Ierusalim al neamului românesc - Putna cea măreață va dăinui peste timp ca un altar sfânt, ca o mărturie binecuvântată a românismului și a creștinismului ortodox dreptmăritor.
FLORIN BENGEAN
