TABĂRA DE PICTURĂ PE STICLĂ CRISTEȘTI - 2022

Distribuie pe:

În perioada 23-27 august, anul 2022, s-a desfășurat tabăra de pictură pe sticlă intitulată “Să-l cunoaștem pe Dumnezeu prin icoană”, oferind copiilor un plus de cunoștințe și de socializare.

Pe parcursul acestor 6 zile am reușit sa învățăm ceva nou prin jocuri interactive: ne-am cunoscut cu ajutorul acestora, am descoperit Lăcașul Bisericii și părțile acesteia. În fiecare zi ni s-a oferit prânz și cină, dar și gustări.

În orele care erau acordate picturii pe sticlă, fiecare dintre noi am învățat tehnici de pictură pe sticlă sub îndrumarea doamnei profesoare Emilia Manole și al domnului profesor Vasile Vodă. Fiecare dintre noi, fie mari sau mici, am reușit să realizăm niște icoane excelente. Eram încântați deoarece efortul depus meritase.

Pentru a putea încheia tabăra, s-a realizat un foc uluitor de tabără, pe cinste. Am stat în jurul acestuia și am cântat câteva cântece acompaniate de o chitară. Fiecare dintre noi a povestit despre experiența ce tocmai s-a încheiat.

Îi mulțumim părintelui Racoți Bogdan Stelian pentru eforturile depuse pentru realizarea acestei tabere, rugându-l să ne mai ofere zile plăcute ca acestea.

Mulțumim și Primăriei și Consiliului Local Cristești, și tuturor celor ce s-au implicat în buna desfășurare a taberei!

ANGHELINA CARINA - participantă la tabără

Lasă un comentariu