TEODOR AFLAT, CEL MAI MARE PRODUCĂTOR DE SFECLĂ DE ZAHĂR DIN TRANSILVANIA, DESPRE FABRICA DE ZAHĂR DIN LUDUȘ: “UNA AM VORBIT, ALTA SE ÎNTÂMPLĂ”

Distribuie pe:

O ADRESĂ CARE SCHIMBĂ TOTAL NEGOCIERILE DE PÂNĂ ACUM

Sâmbătă, 3 septembrie, profit.ro publica un articol pe pagina sa de internet prin care informa că “Ministerul Agriculturii discută la acest moment cu Asociația Producătorilor de Zahăr din zona Luduș un transfer către aceasta a fabricii de zahăr pe care gigantul francez Tereos dorește să o închidă”. Contactat de “Cuvântul liber”, Teodor Aflat, fermier din zona Mediaș, cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din Transilvania, a declarat că nu a avut o discuție cu ministrul Petre Daea, în schimb acesta a trimis, la sfârșitul săptămânii trecute, cultivatorilor din zonă o adresă prin care îi informează că Scandia Food, compania românească de producție de conserve alimentare, este interesată de preluarea Fabricii de Zahăr din Luduș.

“FĂRĂ SĂ NE ÎNTREBE, S-A AJUNS LA VARIANTA A DOUA”

“În 10 august am fost la o discuție cu domnul ministru. Am avut o discuție de o oră și jumătate. Știe că suntem inte-resați să preluăm fabrica (producătorii de sfeclă de zahăr din Transilvania - n.r.). A spus atunci

să mai așteptăm până în 15 septembrie. Acum (la sfârșitul săptămânii trecute - n.r.) a trimis o adresă că este interesată Scandia. Am picat pe locul doi, practic. Una am vorbit, alta se întâmplă. Inițial era vorba că o preia statul, apoi intrăm noi ca și acționari. Acum, fără să ne întrebe, s-a ajuns la varianta a doua, ca fabrica să fie preluată de o companie”, ne-a declarat Teodor Aflat. Acesta spune că încă de pe vremea ministrului Adrian Chesnoiu, producătorii de sfeclă de zahăr s-au arătat interesați să devină acționari la fabrica din Luduș într-un parteneriat cu statul român. Oferta venită din partea unei companii, practic, schimbă datele problemei, fermierii fiind scoși din negociere.

“DACĂ ACUM E 5,4 LEI/KG, CÂND NU VA MAI FI PRODUS DE NOI, CI DE STRĂINI, NU SE ȘTIE CÂT VA AJUNGE, POATE FI 10, 15, 20 LEI/KG”

Acesta atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă închiderea definitivă a Fabricii de Zahăr din Luduș. “Pentru anul viitor voi produce sfeclă pe doar 200 de hectare pentru fabrica din Roman. Dacă nu va mai fi fabrica din Luduș, vom vedea… Pământul oricum trebuie lucrat”, spune Aflat. Acesta a mai adăugat că românii ar trebui să facă front comun pentru salvarea Fabricii de Zahăr din Luduș. “Această unitate nu trebuie distrusă, nu trebuie să ajungă la fier vechi, pentru că în viitorul apropiat, nimeni nu va mai face alta. (...) Dacă nu mai producem zahăr în România, o să mâncăm ce ni se pune pe rafturile din supermarketurile străine și dacă acum e 5,4 lei/kg, când nu va mai fi produs de noi, ci de străini, nu se știe cât va ajunge, poate fi 10, 15, 20 lei/kg, pentru că noi nu am făcut la timp ce puteam face. Am lăsat să se distrugă toată industria românească și acum trebuie să facem ceva să nu cadă complet și această fabrică”, precizează Teodor Aflat. Acesta face un apel, pe această cale, către toți românii care au atribuții în acest domeniu să își dea mâna și să salveze fabrica din Luduș.

PROFIT.RO SUSȚINE CĂ TEREOS A DAT MÂNĂ LIBERĂ PENTRU ÎNCHIDEREA ȘI VINDEREA FABRICII

Profit.ro a anunțat recent că gigantul francez Tereos, proprietarul Fabricii de Zahăr din Luduș, a semnat actul care aprobă închiderea tuturor liniilor de activitate ale fabricii de zahăr de la Luduș, inclusiv liniile de producție, ambalare și logistică, și inițierea, în etape, a procesului de concediere colectivă a angajaților, Consiliul de Administrație fiind împuternicit să stabilească graficul de închidere și concediere. Consiliul a fost împuternicit și să valorice/transfere activele fabricii, inclusiv prin dezasamblări sau demolări, relevă date analizate de Profit.ro.

Fabrica de zahăr din Luduș funcționează din 1960, fiind fosta Întreprindere pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr Luduș - IIS Zahăr Luduș -, denumire schimbată în 1991 în SC Zahărul, și este una din cele 4 fabrici de zahăr care mai există în România (din cele 39 care existau în 1990). La momentul preluării, Zahărul Luduș, denumită ulterior Tereos Romania, avea o cifră de afaceri de 171,6 milioane lei și un profit net de 30,5 milioane lei.

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu