PENTRU PACIENȚII CU CEA MAI FRECVENTĂ FORMĂ DE CANCER DE FICAT, TRATAMENT INOVATOR PE BAZĂ DE IMUNOTERAPIE

Distribuie pe:

Pacienții români diagnosticați cu carcinom hepatocelular (CHC), cea mai întâlnită formă de cancer de ficat, au acces, începând din luna iulie anul acesta, la un tratament inovator pe bază de imunoterapie. Terapia este introdusă pe piață de compania Roche și este indicată pentru tratamentul pacienților adulți cu CHC avansat sau nerezecabil care nu au avut anterior alte tratamente sistemice. Tratamentul este disponibil pacienților cu CHC avansat în regim compensat integral, prin Programul Național de Oncologie.

Aceasta este prima și singura soluție terapeutică pe bază de imunoterapie aprobată în Uniunea Europeană pentru această formă de cancer de ficat în stadiu avansat. Imunoterapia acționează prin întărirea sistemul imunitar, care poate astfel lupta mai eficient împotriva cancerului.

“În arsenalul terapeutic al acestei boli, tratamentele disponibile în stadii inițiale sunt limitate, în timp ce în stadii avansate, soluțiile sunt și mai puține. Având în vedere creșterea incidenței în Europa, dar și în România a acestui tip de cancer, ne bucurăm că pacienții noștri pot avea acces la un tratament inovator care poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții și supraviețuirea”, a declarat Conf. Dr. Adina Croitoru, Institutul Clinic Fundeni, București.

INCIDENȚA CANCERULUI DE FICAT ESTE ÎN CREȘTERE

Cancerul de ficat este al șaselea cel mai frecvent tip de cancer din lume, iar CHC reprezintă 90% dintre cazurile înregistrate. CHC este un cancer agresiv, cu opțiuni limitate de tratament și care reprezintă una dintre principalele cauze de deces prin cancer la nivel mondial. În Europa, incidența cancerului de ficat este în creștere, cu peste 80.000 pacienți diagnosticați și aproximativ 77.000 de decese pe an.

CHC apare în principal la persoane cu ciroză provocată de viruși hepatitici (B sau C) sau de consumul de alcool și este de regulă diagnosticat în stadii avansate, motiv pentru care este denumit și “ucigașul tăcut”.

În pofida prevalenței ridicate, persoanele care suferă de această boală, au în continuare puține opțiuni de tratament și supraviețuire scăzută. Prognosticul pentru CHC nerezecabil rămâne rezervat, cu puține tratamente sistemice disponibile și o rată a supraviețuirii la 1 an mai mică de 50% .

În România, potrivit estimărilor, în 2020 au fost înregistrate peste 3.600 de cazuri noi de cancer de ficat și aproape 3.400 de decese prin CHC, ceea ce reprezintă a patra cauză de deces prin cancer din țara noastră, a precizat Laura Ivăncioiu, DeciSePoate Noi3.life. (B.L.)

Lasă un comentariu