PUGILISTELE MUREȘENE MEDALIATE LA NAȚIONALE

Distribuie pe:

Clubul Ring Box Tg. Mureș a participat cu 10 sportive la Campionatul Național de la Năvodari, 7 dintre acestea reușind să urce pe podiumul de premiere. La categoria senioare, Denisa Popa (50 kg) și Benedek Liselotte (81 kg) au cucerit medaliile de argint, devenind vicecampioane naționale. Denisa Popa a fost învinsă în finală, după trei reprize, de cunoscuta pugilistă Steluța Duță, de trei ori medaliată cu argint la Mondiale, de 4 ori campioană europeană EUBC, de două ori campioană europeană EABA și de peste 20 de ori campioană națională. Pentru sportiva legitimată la Gloria Buzău și Steaua București, în vârstă de 40 de ani, a fost meciul de retragere. Benedek Liselotte a cedat în finală în fața unei pugiliste din Tulcea, Roberta Andrei.

Alte 5 sportive de la Ring Box Tg. Mureș au ajuns până în semifinale la categoria tineret, cucerind astfel medaliile de bronz. Este vorba despre Daria Gangal, Rostaș Elisabeta (48 kg), Cătălina Moldovan (57 kg), Larisa Cătană (81 kg) și Ioana Cordoș (+81 kg). Pugilistele mureșene sunt pregătite de antrenorul Dan Ghiurcă.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu