NAȚIONALA FEMININĂ DE VOLEI A CÂȘTIGAT GRUPA ȘI S-A CALIFICAT LA CAMPIONATUL EUROPEAN!

Distribuie pe:

În ultimul meci din preliminarii, disputat duminică, fetele antrenate de spaniolul Guillermo Naranjo au învins cu 3-2 în deplasare reprezentativa Israelului.

Naționala feminină de volei a României a încheiat cu o victorie campania de calificare la Campionatul European de anul viitor.

Mai mult, a terminat pe primul loc în grupa din care a făcut parte și puternica echipă a Croației, subliniază site-ul oficial al federației de profil.

România, peste Croația în grupă

În ultimul meci din grupa A, tricolorele antrenate de spaniolul Guillermo Naranjo au învins în deplasare, cu scorul de 3-2 (22-25, 25-15, 25-21, 23-25, 15-10), Israel.

În urma acestui succes, România a terminat pe primul loc în clasament, la egalitate de victorii - 5 - și puncte (14) cu Croația, dar cu un raport al seturilor mai bun: 16:6, respectiv 16:7.

Atât echipa noastră, cât și croatele, s-au calificat la turneul final al Campionatului European, care va avea loc anul viitor.

Adelina Budai-Ungureanu, MVP în 3-2 cu Israel

Cu 23 de puncte, Adelina Budai-Ungureanu a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre și a meciului.

A fost urmată de Diana Ariton, cu 20 de puncte reușite, dintre care 16 din atac, și de Rodica Buterez, autoare a 18 puncte.

Lasă un comentariu