SALVAȚI COPIII ROMÂNIA SOLICITĂ RESTABILIREA DREPTULUI LA EDUCAȚIE PENTRU COPIII VULNERABILI

Distribuie pe:

Într-un comunicat remis, ieri, presei, Organizația Salvați Copiii România condamnă “eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, decise de Ministerul Educației prin Ordinul de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022, în condițiile în care inechitatea sistemului de educație și abandonul școlar au devenit cronice, în lipsa unor măsuri integrate de reducere a lui: astfel, abandonul școlar neschimbat în ultimii 10 ani - 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar și gimnazial și 14.381 din învățământul liceal, au abandonat școala în 2019/2020”.

România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puțin, deși ținta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul anului 2020.

Organizația Salvați Copiii România reamintește că a transmis ministerului de resort, în luna iulie, un document prin care recomandă reintroducerea bursei de studiu, revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor școlare prin HG, stabilirea unitară, la nivel național, a criteriilor de acordare a burselor școlare, prin Statutul elevului, fără posibilitatea autorităților publice locale sau a unităților de învățământ de a stabili criterii specifice și introducerea în textul proiectului de lege a dreptului elevilor de a beneficia de un laptop cu conexiune la internet, primit în comodat pe toată durata ciclului de studii.

Ținând cont de fenomenul extins al neparticipării școlare în raport cu populația școlară - 286.150 de copii între 7 și 17 ani erau în afara școlii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aproximativ 2.500.000 de copii de vârstă școlară - Salvați Copiii România consideră că, “în forma propusă, Legea Educației Naționale nu va fi în măsură să contribuie la combaterea inegalităților sociale și teritoriale și la asigurarea unui climat școlar pozitiv pentru învățare, necesare pentru reușita școlară a tuturor copiilor, indiferent de vulnerabilitatea socio-economică a familiilor și comunităților în care aceștia trăiesc”.

Organizația recomandă: reintroducerea bursei de studiu; revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor școlare prin HG, cu obligația majorării acestora cel puțin cu rata inflației și a cuantumului și numărului burselor prin hotărârea consiliului local; stabilirea unitară, la nivel național, a criteriilor de acordare a burselor școlare, fără posibilitatea autorităților publice locale sau a unităților de învățământ de a stabili criterii specifice; acordarea din oficiu a burselor de performanță (de merit); introducerea unor măsuri de respectare a confidențialității acordării burselor sociale, pentru a evita riscurile de stigmatizare a elevilor beneficiari; instituirea prin lege a unor sancțiuni, sub formă de amenzi, pentru primarii care refuză să inițieze proiect de hotărâre de consiliu local pentru aprobarea burselor elevilor și pentru directorii care furnizează către autoritățile locale liste inexacte de beneficiari ori care refuză să informeze elevii asupra dreptului de a își depune dosarul de bursă. (foto - sansanews.ro) (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu