DOSAR PENAL PENTRU UN ELEV PENTRU PORT SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Distribuie pe:

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au întocmit un dosar penal pe numele unui elev pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, după ce acesta ar fi refuzat să predea dispozitivul unui profesor, pe care l-a rănit ușor.

“La data de 19 septembrie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei unități de învățământ din Band, are loc un conflict. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că între un elev, de 15 ani, și un cadru didactic ar fi izbucnit un conflict verbal, după ce tânărul nu ar fi vrut să predea boxul metalic depistat asupra sa. A fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și luarea măsurilor legale”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș.

Inspectorul școlar general al județului Mureș, Sabin Gavril Pășcan, a arătat că profesorul a fost ușor zgâriat la mână în timp ce încerca să îl deposedeze pe elev de obiectul periculos.

“În urma informării transmise telefonic de către doamna director de la Școala Profesională din Band în cursul acestei dimineți, ni s-a adus la cunoștință că ieri, într-una dintre pauze, profesorul de educație fizică și sport, care era și profesor de serviciu, a observat în curtea școlii un copil care a avut un obiect din metal. În momentul în care a vrut să îi ia acest obiect din metal, pentru a se asigura că acest elev nu pune în pericol viața, siguranța, sănătatea, integritatea corporală a celorlalți elevi, profesorul a fost ușor zgâriat. Bineînțeles că domnul profesor a anunțat imediat organele de poliție. Doamna director a fost și dumneaei înștiințată la nivelul unității de învățământ și a demarat toată procedura, conform legislației în vigoare, iar Inspectoratul Școlar Județean Mureș va monitoriza și va observa modul în care vor fi duse la bun sfârșit aceste cercetări”, a declarat șeful ISJ Mureș, Sorin Gavril Pășcan. (Agerpres)

Lasă un comentariu