MODIFICĂRILE SEMNIFICATIVE ADUSE LEGII CADASTRULUI CU SUSȚINEREA DEPUTATULUI DUMITRIȚA GLIGA AU UNDĂ VERDE DE LA CCR

Distribuie pe:

Legea cadastrului va suferi modificări semnificative după ce, miercuri, Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea de neconstituționalitate a USR, astfel că aceasta va fi înaintată spre promulgare Președintelui României.

În luna aprilie a acestui an, la inițiativa mai multor parlamentari, a fost adoptat un proiect de lege privind modificarea Legii cadastrului, proiect care a adus noi măsuri menite să vină în sprijinul cetățenilor. Unul dintre parlamentarii de la care a pornit acest proiect de modificare al legii este deputatul de Mureș Dumitrița Gliga. Datorită experienței sale vaste în acest domeniu, dobândită în activitatea din sectorul privat, deputatul mureșean a inițiat practic aceste modificări, chiar dacă numele ei apare ca și co-inițiator. De altfel, proiectul legii a fost susținut de la tribuna Camerei Deputaților, în plenul acesteia, de către Dumitrița Gliga, cea care a făcut posibil ca modificările să obțină raportul de adoptare din partea Comisiei juridice din cameră, comisie al cărei membru este.

Pentru a vă aduce la cunoștință principalele modificări pe care legea le va suferi odată cu promulgarea ei, am solicitat câteva amănunte chiar de la inițiatorul acesteia, Dumitrița Gliga.

“Modificările le-am propus în urma identificării unor probleme reale, din practică, cu care se confruntă atât cei care doresc să-și intabuleze proprietățile în intravilan sau extravilan, cât și toți cei implicați în intabularea terenurilor în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. Astfel au fost reglementate cazurile în care se notează posesia în cartea funciară, inclusiv asupra imobilelor pentru care au fost emise doar procese verbale de punere în posesie, ceea ce ajută la clarificarea situației juridice a imobilelor pentru cetățenii care folosesc și plătesc impozitele aferente terenurilor deținute, dar nu au reușit până în prezent să obțină acte de proprietate”, ne-a declarat deputatul. Aceasta s-a referit și la modificările privind terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum curtea și grădina din jurul acestora, care se vor înscrie în cartea funciară și se va intabula dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deținători ai construcțiilor, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol. “Propunerea se concretizează într-un sprijin real în favoarea cetățenilor proprietari ai construcțiilor care au situația juridică neclară asupra terenului aferent acestora”, spune Dumitrița Gliga. De asemenea, conform modificărilor a fost simplificată procedura de înscriere a construcțiilor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică derulate în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.

“Programul Național de Cadastru și Carte Funciară se va derula până la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din România.

Pentru primăriile care demarează lucrări de cadastru sistematic sau planuri parcelare, cu finanțare din bugetul local, s-a statuat că acestea pot beneficia de o cofinanțare din partea ANCPI, în limita sumelor prevăzute în contractele de servicii”, a subliniat inițiatorul acestor modificări. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu