UN TÂNĂR DIN JUDEȚUL MUREȘ A DESCOPERIT UN TEZAUR DACIC

Distribuie pe:

Un tezaur monetar dacic a fost descoperit de polițiștii din Alba, în colaborare cu arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, în urma unei investigații pornite de la o postare în mediul online, primele estimări arătând că obiectele ar avea o deosebită valoare patrimonială.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în luna septembrie, polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural au identificat în mediul online postarea unei persoane care anunța că în luna august a găsit, într-o pădure din județul Alba, 22 de monede antice din argint, pe care le-a predat, conform legii, reprezentanților administrației publice locale.

Drept urmare, a fost deschisă o anchetă cu privire la posibila descoperire a unui tezaur.

Sursa citată a arătat că, la data 19 septembrie, polițiștii, împreună cu experți arheologi din cadrul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia și detectoristul în cauză, “au identificat, într-o pădure din localitatea Jidvei, un complex arheologic de epocă dacică, care cuprinde un tezaur monetar, depus într-un vas din bronz, cuprinzând monede de tip tetradrahmă «Macedonia Prima», din argint (159-150 a. Chr.), drahme de tip «Rădulești-Hunedoara», dacice (sec. III - II a. Chr.), denari de epocă romană (antoninieni), o fibulă din fier, dacică și un amnar din fier, de epocă romană”.

Cele 116 obiecte de patrimoniu au fost depuse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, iar din prima evaluare a experților, rezultă că artefactele fac parte din Patrimoniului Cultural Național, unele dintre ele aparținând categoriei Tezaur.

Tezaurul se află în curs de restaurare la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

IPJ Alba a precizat că persoana care a făcut descoperirea inițială este un tânăr de 27 de ani, din județul Mureș, posesor autorizat de detector de metale, iar acesta a sprijinit polițiștii și arheologii la descoperirea și documentarea tezaurului. (Agerpres)

Lasă un comentariu