ACS TG. MUREȘ S-A IMPUS LA UNGHENI!

Distribuie pe:

Etapa a 5-a a Ligii a III-a de fotbal s-a desfășurat vineri și sâmbătă, 23-24 septembrie. În Seria a 9-a, Avântul Reghin a învins pe teren propriu formația Viitorul Cluj cu 1-0, iar Unirea Ungheni - ACS Tg. Mureș 1898 a câștigat la Ungheni întâlnirea cu Unirea, scor 0-1. Lider în seria 9 este CS Corvinul 1921 Hunedoara (cu 15 puncte), urmată de Unirea Ungheni (cu 9 puncte) și Avântul Reghin (tot cu 9 puncte), în vreme ce ACS Tg. Mureș 1898 ocupă locul 8 (cu 5 puncte). Etapa a 6-a se va desfășura în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie.

MARELE PREMIU AL JAPONIEI

Pe circuitul de la Motegi s-au desfășurat duminică, 25 septembrie, cursele etapei a 16-a a Campionatului Mondial de motociclism viteză, contând pentru Marele Premiu al Japoniei.

La Moto3 s-a impus spaniolul Izan Guevara, pe GasGas; întrecerea clasei Moto2 a revenit japonezului Ai Ogura, pe Kalex, iar cursa regină, Moto GP, a fost câștigată de australianul Jack Miller, pe Ducati. În clasamentul general la Moto GP conduce pilotul francez Fabio Quartararo, de la Yamaha (cu 219 puncte), urmat de italianul Francesco Bagnaia, pe Ducati (cu 201 puncte) și de spaniolul Aleix Espargaro, pe Aprilia (cu 194 de puncte). La Moto2 conduce ibericul Augusto Fernandez, pe Kalex (cu 234 de puncte), urmat de japonezul Ai Ogura, pe Kalex (cu 232 de puncte) și spaniolul Aron Canet, tot pe Kalex (cu 177 de puncte). Primul la Moto3 este spaniolul Izan Guevara, pe GasGas (cu 254 puncte), urmat de conaționalul său Sergio Garcia, tot pe un motor GasGas (cu 209 punte) și de italianul Dennis Foggia, pe Honda (cu 191 de punte). Etapa a 17-a va avea loc duminică, 2 octombrie, pe circuitul de la Buriram, unde se vor desfășura cursele pentru Marele Premiu al Thailandei.

FĂRĂ SURPRIZE! CAMPIOANA RAPID BUCUREȘTI, VICTORIE ÎN DEPLASARE CU KASTAMONU, ÎN GRUPA B A LIGII CAMPIONILOR

Campioana en-titre la handbal feminin, Rapid București, a învins duminică, în deplasare, formația Kastamonu Belediyesi GSK, scor 33-26 (15-12), în al treilea meci din grupa B a Ligii Campionilor. Campioana României a marcat de șase ori consecutiv în finalul primei reprize și a intrat la pauză cu un avantaj de trei goluri. Rapidul a trăit periculos și în partea a doua, când turcoaicele s-au apropiat la un gol. Finalul le-a aparținut giuleștencelor, care s-au impus cu 33 - 26. Principalele marcatoare pentru Rapid au fost Buceschi - 7 și Grozav - 5, iar pentru gazde s-au remarcat Jezic - 6 și Carlos - 6.

În primele două partide din grupa B, campioana României a învins Lokomotiva Zagreb, cu 31-27, iar apoi a remizat cu Metz Handball, 32-32, astfel că are 5 puncte în clasament. Rapid București va disputa următoarul meci pe teren propriu, în 9 octombrie, cu Team Esbjerg.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu