“Pentru performanță, școala românească are nevoie de stabilitate, de liniște, de autonomie”
Cultura generală pentru elevi rămâne la ordinea zilei. Această cultură generală se modifică și ea periodic, în funcție de schimbările din societate. Cultura generală din secolul al XXI-lea nu mai înseamnă trivium și quadrivium, ca în Evul Mediu, nu mai înseamnă greacă și latină intensiv, nu înseamnă numai literatură, nici numai muzică sau arte frumoase, dar nici numai deprinderi digitale, bancare, antreprenoriale sau ecologice. Elevii nu se pot specializa începând cu vârsta de zece ani. În primii opt ani de școală și chiar în cei patru ani de liceu, cultura generală trebuie să rămână baza.
Iluzia specializării cuiva pe la vârsta de 14-15 ani este primejdioasă și păguboasă, mai ales în condițiile complicării vieții, a înmulțirii provocărilor dinspre toate direcțiile, a nevoii de adaptabilitate, de schimbare a profesiei, pe fondul prelungirii vieții active și al creșterii speranței de viață. Firește, mai toate cunoștințele omenirii sunt stocate în baze de date tot mai bogate și mai sofisticate, dar ele rămân literă moartă în absența judecății minții omenești. Deciziile le iau, deocamdată, oamenii, iar dacă oamenii au mințile goale, degeaba sunt pline memoriile calculatoarelor.
Prin această tabula rasa, se prefigurează un mare pericol, acela al somnului rațiunii. Vor gândi alții pentru noi, iar noi vom executa cuminți ordinele lor. “Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat”, constata Immanuel Kant, cu mai bine de două secole în urmă. De atunci se întrevedeau gravele consecințe ale ignoranței, generatoare de prostie și de prostire. Cultura generală prezentă numai în memoria calculatorului este utilă doar pe jumătate, fiindcă poate să rămână, pentru cei mai mulți, străină, opacă, neinteligibilă.
Ca să accesăm datele digitale avem nevoie de o pregătire a minții noastre, de o anumită sensibilitate pentru cunoaștere, de pasiunea cercetării. Acestea toate nu vin printr-un dat imuabil al sorții, ci prin eforturi grele, prin învățătură asiduă, prin strădanii ale memoriei, fără de care inteligența moare. Se poate ca peste mii de ani - dacă planeta numită Pământ va mai exista - structura biologică și intelectuală a oamenilor să se schimbe radical și să nu mai fie nevoie de școală, așa cum o înțelegem noi astăzi.
Până atunci, însă, nu putem arunca peste bordul “corabiei” noastre o experiență de viață verificată de milenii și foarte folositoare, adoptând în loc iluzii.
Pentru performanță, școala românească are nevoie de stabilitate, de liniște, de autonomie. Mai întâi, toți liderii politici ar trebui să aibă ca îndatorire principală asigurarea obligativității învățământului pentru toți copiii și adolescenții, așa cum este prevăzut în lege. Mai ales primarii de sate nu ar trebui să tolereze analfabetismul real, generat de nefrecventarea școlii și de abandonul școlar.
Tolerarea aceasta - petrecută mai peste tot, sub ochii noștri - ar trebui să fie pedepsită, conform legii. În al doilea rând, clasa politică ar trebui să asigure școlii cel puțin bugetul prevăzut prin lege și să creeze condițiile necesare creșterii valorii sociale a meseriei de dascăl. Țările în care învățământul merge bine au nu numai dascăli bine plătiți, ci și respectați. Iar respectul vine după dovedirea competenței, care, însă, nu se poate naște din nimic.
Este vorba despre un angrenaj în care factorii interferă, se completează și se generează unul pe altul. Cu elevi care merg la școală și cu profesori competenți și dăruiți, analfabetismul real devine imposibil, iar cel funcțional este diminuat la nivele minime. Abia după asigurarea alfabetizării complete vine învățarea temeinică a tainelor cunoașterii.
“Prea mulți protagoniști strică întregul edificiu și creează marasm și incertitudine”
Elevii, în școală, trebuie să ajungă să cunoască nivelul mediu inteligibil pentru ei, în funcție de vârstă, la care a ajuns o disciplină. Abia în facultate, mai ales la masterat și doctorat, studentul învață cum să ducă mai departe, prin cercetare, cunoașterea dintr-un domeniu. Evident, nu toți ajung și nici nu trebuie să ajungă la acest stadiu înalt. Unii, încă din adolescență, învață “arte și meserii” - cum se spunea odată, frumos - și ajung să producă bunuri materiale palpabile (obiecte, hrană), servicii etc.
Dar, toți, indiferent de stadiul la care ajung, au nevoie de cultură generală, azi mai mult ca oricând. Toți, indiferent că sunt producători de pâine, vânzători, barmani, operatori de calculatoare, medici sau savanți atomiști, trebuie să știe cine a fost Pitagora, ce este un scripete, ce spune legea atracției universale, de ce Biserica Neagră este o construcție medievală gotică, cum sună un sonet și o simfonie, de ce substantivele se declină și verbele se conjugă etc.
Or, toate acestea se dobândesc prin școală normală, în care se face matematică, fizică, bilogie, chimie, istorie, geografie, muzică etc. Dacă școala aceasta (nu neapărat foarte performantă) este măcar normală, firească, atunci protecția naturii și a mediului locuit, nutriția sănătoasă, începerea unei afaceri, abilitățile digitale, spiritul critic, igiena și sexul, buna cuviință și toate celelalte vin aproape de al sine, ca părți (capitole, conținuturi) ale educației existente și nu ca discipline speciale.
Pentru aceasta, sigur, școala nu poate să rămână anchilozată în scheme vechi, ci are datoria să se primenească mereu, în cadrul structurilor existente verificate. Blocarea școlii în vechiul proiect ca și experimentarea permanentă - adică extremele - omoară învățământul, îl periferizează, îi anulează setea de performanță. Așa cum este firesc să lăsăm sănătatea pe seama medicilor și a personalului specializat, tot așa, școala trebuie chivernisită, în esență, de dascăli, cu concursul, firește, al întregii societăți (de la părinți până la ONG-urile de specialitate)..
Nu se poate imagina o societate viabilă a viitorului - nici națională și nici globală - fără educație serioasă și sănătoasă, în centrul căreia să stea cultura generală. Sănătatea educației depinde de noi toți, dar este asigurată concret de aceia care iau deciziile și care trebuie să fie culți, educați, performanți. Calitatea înaltă a conducătorilor ar predispune la creșterea calității dascălilor, iar din dascăli buni vor ieși absolvenți buni.
IOAN-AUREL POP, Președintele Academiei Române
(Interviu acordat EVZ. Subtitlurile ne aparțin)
