În ultimele trei decenii, România a dovedit că are o mulțime de probleme atât de natură economică, politică, cât și socială. Pe unele le-a rezolvat, pe altele nu, dar, oricum, ele s-au împuținat și, oricât am fi de critici, trebuie să recunoaștem că s-au făcut multe și importante progrese.
Viața ne demonstrează că problemele unui Stat nu dispar cu desăvârșire niciodată, unele se rezolvă, dar în locul lor pot apărea unele noi.
Despre o astfel de “problemă nouă” este vorba în acest moment, adică în acest moment al istoriei în care ne-a fost dat să ne aflăm doar la câteva sute de kilometri de un război declanșat de invazia Ucrainei de către armata Federației Ruse.
Trebuie să fim cinstiți și realiști și să recunoaștem că pentru România războiul din Ucraina este o oportunitate de a-și rezolva mai simplu și mai rapid unele obiective importante ale dezvoltării pe care nu a reușit să le îndeplinească de mai mult de treizeci de ani.
Din acest punct de vedere, putem spune, fără a fi cinici, că acest război aduce României oportunitatea unor avantaje de dezvoltare și de poziționare în ansamblul politicii europene (...).
După aproape zece luni de la declanșarea războiului s-a devenit însă clar că avem o nouă și adevărată problemă, aceea a incapacității valorificării oportunităților menționate mai sus.
Să arătăm datele contextuale caracterizante pentru analiza acestei incapacități:
1. Datorită poziției sale geografice și a deschiderii totale a conducerii sale pentru implementarea obiectivelor NATO, România a devenit una dintre cele mai importante țări NATO relativ la nevoile de susținere logistică și militară a Ucrainei. Fiind în prima linie, România depune eforturi importante materiale și umane pentru facilitarea transportului de cereale și diferite alte produse din și spre Ucraina, s-a mobilizat exemplar pentru asigurarea logisticii necesare primirii refugiaților, este poate cea mai importantă (împreună cu Polonia) poartă de intrare în Ucraina a echipamentelor militare trimise de diferite alte țări NATO.
Acest rol important jucat de către România este pe deplin recunoscut de către Statele Unite ale Americii care, prin vocea președintelui Biden, a subliniat aportul loial și eficient adus de țara noastră la susținerea efortului de război. Importanța României în efortul NATO de susținere a Ucrainei este atestată și de faptul că din punctul de vedere al Federației Ruse, România apare ca o potențială țintă al unui atac cu rachete (împreună cu Polonia).
2. Fără intenția de a exagera, trebuie spus și faptul că România poate să fie considerată, într-o anumită măsură, “victimă colaterală” a războiului din Ucraina în sensul în care este obligată să suporte nu doar cheltuieli bugetare suplimentare, dar și în sensul unor pierderi care îi reduc potențialul de dezvoltare și efortul de macrostabilizare în actualul context de criză. Unul dintre exemplele cele mai relevante este situația portului Constanța. Supraaglomerarea acestuia cu cereale și alte produse din Ucraina aduce prejudicii importante nu numai exporturilor de cereale românești, dar și aprovizionării cu mărfuri din import a economiei noastre. Navele cu mărfuri destinate României nu sunt primite în portul Constanța, fiind direcționate spre Turcia, generând pierderi materiale importatorilor și limitarea ofertei de mărfuri pe piața românească (legume, fructe, carne, citrice). Un alt exemplu este efectul intensificării exponențiale a traficului cu camioane de mare tonaj pe șoselele României. Sunt deja remarcate daune importante carosabilului acestor șosele, iar punctele de frontieră nu mai pot face față intensificării traficului de TIR-uri din și spre Ucraina (24-72 ore de așteptare), transportatorii români reclamând pierderi prin penalizările întârzierilor la livrare sau perisabilității mărfurilor transportate. Deși s-au primit anumite sume din partea UE, Statul român este nevoit să cheltuiască mult mai mult pentru a oferi refugiaților ucraineni condiții rezonabile de trai pe perioada șederii lor pe teritoriul românesc.
3. Loialitatea și angajarea Statului român dar și a populației românești față de eforturile NATO și a UE de a sprijini Ucraina nu pot fi puse la îndoială, dar efortul important pe care România îl face în acest sens ar trebui să fie mai bine apreciat și “recompensat” prin anumite măsuri luate la nivelul Uniunii Europene pentru a împiedica pericolul transformării României într-o reală victimă a războiului.
Efortul bugetar pentru asigurarea spațiului necesar funcționării mai bune a portului Constanța, ca și cel pentru asigurarea circulației trenurilor pe ecartament diferit au solicitat sume care ar fi putut fi incluse în programe de investiții necesare dezvoltării în domeniul medical sau de învățământ sau ar fi putut contribui la acoperirea necesarului creșterii pensiilor.
Ar fi putut fi luate unele măsuri la nivelul Uniunii Europene (eventual la propunerea și susținerea partenerilor NATO) pentru finanțarea unor programe speciale și de urgență pentru compensarea eforturilor Statului român. Astfel, un program special de finanțare a lărgirii capacității de funcționare a portului Constanța, a susținerii efortului de extindere și modernizare a rețelei de șosele și autostrăzi pe direcțiile de trafic cu Ucraina, ca și extinderea și modernizarea punctelor de frontieră ar fi fost extrem de utile pentru România și, în același timp, o dovadă a solidarității tuturor țărilor membre UE, indiferent de poziționarea lor pe hartă, cu situația mai specială și mai periculoasă a României care are neșansa geografică de a fi cea mai apropiată de zona conflictului.
4. Evident, nimic din ceea ce ar fi putut sprijini efortul României nu s-a întâmplat. Unele fonduri de mică valoare eliberate de către Comisia Europeană pentru compensarea cheltuielilor cu refugiații au fost destinate mai multor țări, nu doar României. Mai mult decât atât, România a primit mai puțin decât Polonia și Țările Baltice.
5. România a pierdut oportunitatea de a profita prin investiții de conjunctura generată de situarea sa în imediata proximitate a războiului și, la care, a răspuns necondiționat cu eforturi materiale și umane.
Cum se explică această incapacitate de a valorifica oportunitățile în interesul propriei țări?
Explicația constă în modul de acțiune și de comportament al actualilor decidenți politici ai României.
Conducerea României, președinție, guvern, parlament au o atitudine de obediență și non-combat față de orice se decide la Bruxelles, fără a analiza efectele asupra propriei țări și fără a avea un punct de vedere propriu.
Decidenții noștri politici nu îndrăznesc să “ceară” deși sunt singurii în măsură să demonstreze la Bruxelles necesitatea vitală pentru România de a “cere” ajutor pentru efortul și sacrificiul pe care le face pentru cauza comună a luptei împotriva invaziei rusești. Nu îndrăznesc să ceară la Bruxelles aplicarea principiului solidarității europene în susținerea Ucrainei.
Polonia, Cehia și Țările Baltice și-au negociat efortul. Polonia a mers chiar până a cere o compensare de tip troc pentru echipamentul militar trimis Ucrainei. A cerut ca în schimbul unor tancuri vechi sovietice să primească unele noi americane. Un troc asemănător a negociat și Bulgaria. Nu știm dacă aceste negocieri au avut succes, dar important este faptul că decidenții acelor țări au înțeles că efortul de război pentru susținerea Ucrainei nu trebuie să priveze propriile țări de resurse ale dezvoltării și ale nivelului de trai al propriei populații.
Pentru a avea un exemplu concret al manierei feciorelnice, timide și de non-combat al politicienilor români față de Bruxelles, merită să fie citat un paragraf dintr-o declarație din ziua de 14 septembrie 2022 a comisarului european român, doamna Adina Vălean: “efortul și prestația României din punctul de vedere al siguranței frontierelor în contextul războiului din Ucraina să fie apreciat și că, poate, la o nouă evaluare în vederea aderării României la Schengen, lucrurile vor merge mai bine “.
Halucinant! Doamna comisar european din partea României “speră” ca efortul și prestația României “să fie apreciate” și că “poate”... lucrurile vor merge mai bine.
Ar mai fi putut să adauge doamna comisar “ca să fie bine, să nu fie rău”.
Cum este posibil ca un reprezentant la cel mai înalt nivel al României la UE, care deține o poziție de forță în Comisia europeană, să nu manifeste nicio voință și niciun interes pentru soarta propriei țări, când are toate mijloacele și oportunitățile pentru a lupta și demonstra chiar cu pumnul în masă că România a îndeplinit de mai mult de zece ani condițiile aderării. Domnia sa așteaptă și speră că alții vor apăra interesul nostru dacă, dar-ar Domnul, vor “aprecia” eforturile României.
De fapt, doamna comisar este doar purtătorul de cuvânt al poziției și mentalității tuturor celor care ne conduc, obedienți în fața oricăror decizii ale Bruxelles-ului, temători de orice eventuală cădere în dizgrație în fața Comisiei, gata oricând să aplaude orice vine de la Bruxelles fără cea mai mică intenție de a analiza dacă convine intereselor României.
Decidenții noștri politici nu concep posibilitatea unor negocieri ca de la egal la egal cu Comisia Europeană, chiar dacă declară oricând și oriunde cu emfază că România este un membru cu drepturi egale al UE.
Obediența și atitudinea de non-combat față de UE a celor care conduc azi România au condus la situația actuală în care suntem singura țară din proximitatea războiului care nu a valorificat oportunitățile specifice într-un astfel de context geopolitic.
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA
