Dragii noștri vârstnici... LA MULȚI ANI! Azi e ziua voastră, e ziua în care, în mod deosebit, ar trebui să vă serbăm, să vă spunem că vă iubim, să ștergem tristețea din ochii voștri și să fim alături de voi.
Azi, noi toți ar trebui să vă mulțumim că, tineri fiind, ne-ați construit poduri si hidrocentrale, combinate și fabrici, blocuri și orașe întregi, că ați cultivat ogoare, că ați pus baza acestei țări. Nu e vina voastră că noi, generația actuală, le-am distrus, le-am vândut și nu mai știm să facem altele, cu toată tehnologia pe care o avem.
Sunt de admirat curajul și demnitatea cu care îmbătrâniți. Curajul de a îmbătrâni într-o societate care nu-și prețuiește vârstnicii, care nu e pregătită să le ofere sprijinul, îngăduința anilor pe care ei îi au, care nu știe să respecte și să ocrotească oamenii care, trecând prin viață, acumulând ani, au ajuns bătrâni.
Bătrânețea asumată și trăită în România e grea și nu doar din pricina lipsurilor, a banilor puțini, a pensiilor care rămân, cu mult, în urma prețurilor și a costurilor vieții, ci și pentru că, noi, generațiile care venim după ei, nu am înțeles că suntem și avem ceea ce avem, datorită lor.
Vârstnici noștri sunt într-o competiție continuă cu viața, cu sistemul, cu lipsa de grijă concretizată față de nevoile lor. Degeaba le oferim abonamente gratuite pe mijloacele de transport, dacă ei nu pot să coboare să-și cumpere o pâine. Degeaba îi invităm la restaurante unde organizăm mese festive, în cinstea lor, când ei, cu greu ajung la medicul de familie pentru rețetă, nu are cine să le schimbe un pansament, să schimbe un bec la veioza lângă care își citesc rugăciunile. Un vârstnic trebuie ajutat fără a-i știrbi demnitatea, fără a-i adânci frustrările și neputințele, fără a-i aduce aminte de ceea ce făcea și nu mai poate. Mulți dintre cei despre care vă scriu au nevoie de ajutor real, începând de la achiziționarea și prepararea hranei, a medicamentelor și administrarea lor, asigurarea igienei zilnice, până la ceea ce le încălzește cu adevărat sufletul, mai exact, timp de calitate petrecut cu ei. O poveste la un ceai, un film văzut împreună, o plimbare dacă este posibil, toate acestea asezonate cu multă dragoste, sprijin, răbdare și cuvinte calde.
Dragi vârstnici, vă admir curajul și tenacitatea, puterea de a face față indiferenței noastre, îngăduința de care dați dovadă în fața greșelilor noastre din care voi suferiți cel mai mult. Nu voi intra în detalii privind lacunele societății vizavi de cetățenii de vârsta a treia. Se știu și, mai trist, voi le simțiți. Vă voi cere doar iertare pentru că vă lăsăm să îmbătrâniți singuri, că uităm să vă sunăm sau să mergem în vizită, că nu vă ștergem lacrima care doare, că nu înțelegem că un biscuit și 2 ore împărțite cu copiii și nepoții vă vor umple sufletul mai mult decât v-ar umple stomacul o masă festivă într-un restaurant, că societatea în care trăim vă dă deoparte în graba ei de a distruge tot ceea ce ați clădit voi.
ANTONELA DUMITRACHE
