“O societate care nu își prețuiește persoanele în vârstă își neagă rădăcinile și își periclitează viitorul” (Nelson Mandela)
Potrivit estimărilor ONU, la nivel mondial, populația de peste 60 de ani va ajunge la 1,4 miliarde în anul 2030. În Europa, speranța de viață va atinge, în 2050, valoarea medie de 81 de ani la femei și 75 de ani la bărbați. Uniunea Europeană, în ansamblu, se confruntă cu o îmbătrânire a populației: potrivit prognozelor până în anul 2080, aproape 30% din cetățeni vor avea vârsta de 65 de ani sau peste. Cele mai “îmbătrânite” populații din lume sunt cele din Japonia (ponderea populației de vârstnice este de 20% în total populație), SUA, Rusia, Italia, Germania. În prezent Europa este cel mai îmbătrânit continent.
Și în România, segmentul populației vârstnice va înregistra o tendință accelerată de creștere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste această vârstă reprezentau 10,3% din totalul populației, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%. Conform raportului INSSE de la 1 ianuarie 2021, în România trăiesc peste 3,8 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani.
Studiile și analizele efectuate de Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice relevă că în segmentul populației vârstnice din România se va înregistra o tendință de creștere de la 2,99 milioane în 2017, la 5 milioane în 2050, iar în anul 2060 mai mult de o treime din populația țării noastre va avea peste 65 de ani.
Speranța de viață în România, de 75 de ani, este cu aproximativ 7 ani mai redusă față de media celor mai dezvoltate 5 state europene. La ritmul de recuperare actual al diferenței, îi vor fi necesari României 27 de ani pentru a atinge aceeași medie de speranță de viață cu țările dezvoltate și între 40 si 50 de ani - în ritmul actual – pentru scăderea mortalității prevenibile.
Accesul la tratamente inovative. Întârzierile cu privire la accesul la noi tratamente pentru boli cu impact major, printre care cancerul, diabetul, bolile imunologice, infecțioase, se traduc într-o supraviețuire mai redusă pentru pacienții români. Cauzele sunt multiple: nerespectarea termenelor legale de evaluare a medicamentelor, existența unor neclarități ale procedurilor administrative, lipsa unor previziuni bugetare care să asigure finanțarea necesară pentru actualizarea regulată și predictibilă a Listei de medicamente rambursate și, nu în ultimul rând, inexistența unui traseu clar al pacientului prin labirintul sistemului sanitar, care să aibă termene clare, bine precizate și care să pornească de la diagnostic, până la accesul la tratament.
În ciuda eforturilor făcute de autoritățile competente de a reduce întârzierile în aprobarea studiilor clinice, în continuare termenele sunt de 5 până la 8 ori mai lungi decât termenul legal de 60 de zile. Fără un acces constant la terapii de ultimă generație, România nu va putea ține pasul cu ceea ce se declară politic ca fiind un deziderat al ultimilor ani: dorința ca pacientul român să fie tratat la standardele actuale ale Uniunii Europene.
Potrivit unui studiu (publicat în aprilie 2021) al Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA), în Europa, pacienții pot aștepta între 4,5 luni și 2 ani și jumătate pentru a avea acces la aceleași medicamente noi, România aflându-se pe ultimul loc în acest clasament. Din păcate, situația în țara noastră s-a înrăutățit, în 2021 timpul de așteptare a crescut la o medie de peste 899 de zile, față de 883 de zile în 2020.
Potrivit datelor studiului, din 160 de medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului în perioada 2017-2020, doar 38 (1 din 4) au fost introduse pe lista celor compensate și gratuite din România până la 1 ianuarie 2022, în situația în care Germania a introdus la compensare 147 de medicamente, Italia 127, Slovenia 78, Bulgaria 49, iar Ungaria 65. Astfel, rata de disponibilitate a medicamentelor de ultimă generație pentru pacienții români, în sistem de compensare, este de doar 24%, ceea ce denotă că suntem departe de standardele europene în ceea ce privește accesul la inovația salvatoare de vieți. Sistemul de acces din România este în continuare lipsit de predictibilitate, iar compensarea medicamentelor noi depinde în continuare de o serie de pași birocratici, dar și de voința politică.
Excluziunea socială aduce cu sine incertitudine și vulnerabilitate în rândul persoanelor vârstnice: în țara noastră, mulți dintre vârstnici rămân singuri, cu o situație financiară precară. Sărăcia și singurătatea pot constitui elemente cheie ale acestui fenomen de marginalizarea în societatea contemporană. Analizată la nivel psihologic, singurătatea este asociată cu anxietatea socială (care pornește de la gânduri iraționale precum: “nu o să reușesc să comunic eficient și asta o sa fie groaznic”, “sigur cei din jur mă vor respinge și vor crede despre mine că sunt o persoana inadaptată/incultă”, “mai bine evit să merg decât să mă fac de rușine”), cu depresia (“nu sunt suficient de bun pentru persoana de lângă mine”, “trebuie să pot să vorbesc cu cei din jur și sunt incapabil să fac asta”, “nu merit ca persoanele din jurul meu sa mă asculte când îmi este greu”).
Pandemia de Covid-19 afectat majoritatea categoriilor de populație, impactul asupra calității vieții acestora fiind unul puternic, bazat pe intensificarea nesiguranței zilei de mâine și neîncredere în autoritățile statului, ținând cont de faptul că vârstnicii au nevoie de serviciile sociale venite din partea acestora. În condițiile unei excluziuni digitale importante a vârstnicilor, această categorie de populație a experimentat dificultăți majore în accesarea informației medicale și a platformelor de vaccinare. Imposibilitatea de a participa la slujbe religioase în prima parte a pandemiei a afectat în special seniorii, atât în ceea ce privește componenta spirituală, cât și în cea socială, de suport și relaționare.
Rata de sărăcie. Studiile arată că, în general, pensiile îndeplinesc o funcție importantă, aceea de a ține vârstnicii deasupra pragului de sărăciei. Condițiile materiale negative sunt percepute diferențiat în funcție de vârstă. România se distanțează de țările mai dezvoltate unde, la vârstele înaintate, problemele de natură materială sunt în mai mică măsură prezente. În societățile dezvoltate, oamenii acumulează în ciclul vieții, pe parcursul perioadei active, resurse materiale suficiente care îi pot proteja la vârsta a treia.
În țara noastră, persoanele de 50 de ani și peste au cea mai dificilă situație, iar cele de 65 de ani și peste sunt în mod special expuse problemelor materiale, datele indicând în cazul lor o situație negativă care rămâne relativ stabilă în timp. Majoritatea vârstnicilor trăiește într-o zonă de precaritate caracterizată de venituri scăzute (sub mediana venitului disponibil) și deprivare materială înaltă. Cea mai mare parte a populației vârstnice este nevoită să recurgă la amânare sau prioritizare, în condițiile în care orizontul de timp pe care vârstnicii îl au la dispoziție este în mod natural îngustat comparativ cu restul populației. (sursa -https://cnpv.ro/analize/)
ILEANA SANDU
