CRIZA ENERGIEI: ACORD ÎN UE PENTRU REDUCEREA OBLIGATORIE A CONSUMULUI CU 5%

Distribuie pe:

Miniștrii Energiei din UE au ajuns vineri la un acord politic pentru combaterea prețurilor ridicate ale energiei.

Potrivit unui anunț al Președinției cehe a Uniunii Europene, acordul politic include “reducerea obligatorie a cererii de electricitate, plafonarea veniturilor excesive obținute de pe urma creșterii prețului electricității de producătorii de energie care folosesc surse ieftine și taxa de solidaritate pentru producătorii de combustibili fosili”.

Potrivit Reuters, prima măsură se referă la reducerea cu 5% a folosirii electricității în timpul perioadelor cu prețuri maxime.

Urmează plafonarea prețului la gaz?

După finalizarea acordului, statele membre UE au început discuțiile privind viitoarele decizii ale UE pentru a ține sub control creșterea prețului energiei, multe țări fiind în favoarea unei plafonări a prețului la gazele naturale, deși altele - în special Germania - se opun.

“Toate aceste măsuri temporare sunt foarte bune, dar, pentru a găsi o soluție în vederea sprijinirii cetățenilor în această criză energetică, trebuie să plafonăm prețul gazelor naturale”, a afirmat ministrul croat al Economiei, Davor Filipovic.

15 țări, inclusiv Franța, Italia și Polonia, au cerut săptămâna asta Bruxelles-ului să plafoneze prețul gazului pentru a pune frână inflației.

Plafonarea ar trebui să fie “la un nivel ridicat și destul de flexibil astfel încât Europa să poată în continuare să atragă resursele necesare”, se arată în propunerea înaintată marți.

Lasă un comentariu