“Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român!... răspândindu-se apoi atât spre Răsărit, cât și spre Apus (...) Acum 13-15.000 de ani.” (William Schiller, arheolog american)
În ziua de 12 mai 2023 se vor împlini 1910 ani de la inaugurarea, la Roma, în Forum, a Columnei lui Traian, operă a celebrului arhitect Apollodor din Damasc. Columna a fost ridicată din ordinul împăratului, atât pentru a-i comemora victoriile, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu (după deces, cenușa acestuia a fost depusă într-o urnă de aur, în încăperea de la baza monumentului). “Valoarea prăzilor de război și a comorilor regelui Decebal duse la Roma au restabilit și completat visteria Imperiului Roman, iar serbările din capitala imperiului, care au ținut 123 de zile, cu spectacolele celor circa 10.000 de gladiatori care au desfătat mulțimile, cu luptele din arene cu animalele sălbatice, confirmă bucuria victoriei asupra lui Decebal, dovedite de asemenea și prin scutirile de obligații financiare și acordarea de recompense locuitorilor Romei.” Istoricii consemnează că Traian a distribuit câte 65 denari pe cap de plebeu, după primul război daco-roman, iar după cel de al doilea, câte 450 denari. “După ocuparea Daciei de către Imperiul Roman, timp de aproape 165 de ani, «prefecții», din zona Auriferă a Apusenilor, trimiteau anual peste o sută de «cântare» (10.000 phunți - 1 phunt = 0,5 kg) aur curat la Roma, ceea ce înseamnă, după un calcul aritmetic simplu, cca. 85 vagoane aur, pe lângă cel care a urmat căile neoficiale. Din aceste surse, de la strămoșii noștri, s-a asigurat și construirea Forului lui Traian, care cuprindea o suprafață de 116m X 95m, și care cuprindea la intrare, un Arc de triumf înălțat împăratului Traian, o statuie ecvestră de bronz aurit a împăratului, iar în continuare Basilica Ulpia și două biblioteci. Între acestea s-a înălțat Columna lui Traian.”
Terminată în 113, înaltă de aproximativ 30 de metri și alcătuită din 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone, Columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic, sub o formă epică, războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.
“SENATUL ȘI POPORUL ROMAN (au ridicat monumentul) ÎMPĂRATUL CAESAR, FIUL DIVINULUI NERVA, LUI NERVA TRAIAN AUGUSTUL ÎNVINGĂTORUL GERMANILOR, ÎNVINGĂTORUL DACILOR, MARE PONTIF AVÂND PENTRU A XVII-A OARĂ PUTERE DE TRIBUN, ACLAMAT A VI-A OARĂ CA ÎMPĂRAT, CONSUL PENTRU A VI-A OARĂ, PĂRINTE AL PATRIEI, PENTRU A ARĂTA CÂT DE ÎNALT ERA MUNTELE ȘI LOCUL SĂPAT CU ATÂT DE MARI OSTENELI.”
Columna lui Traian are la bază scenele din “Comentariile” lui Traian și reprezintă fidel scene din războaiele daco-romane.
În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele Forului Traian, din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful Columnei, dar dispărută încă din antichitate, fiind așezată o statuie a Sfântului Petru. Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea de sus a Columnei) și 105-106 (în partea de jos). Soldații romani și daci sunt prezentați în timpul bătăliei. “Atingând apogeul basoreliefului istoric roman, cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul coloanei și care ilustrează «Comentariile» lui Traian despre «Războaiele dacice» («De bello dacico»), prin caracterul lor de document istoric, constituie un adevărat «act de naștere» al poporului român.”
Peste 2.500 figuri, delimitate în două segmente aproape egale, corespunzătoare celor două confruntări războinice, se află pe banda spiralată reprezentând pregătirile de război ale romanilor, “inclusiv plecarea acestora către Dacia, din portul Ancona, armatele romane în zona cetăților dacice, tehnici de luptă, asaltul cetăților dacice, luptele desfășurate, și victoriile obținute etc.
Între basoreliefurile de pe Columnă apar o serie de lucrări «genistice» care se datorează arhitectului Apollodor, iar învingătorul, împăratul Traian, apare de 59 de ori, inclusiv la inaugurarea Podului de peste Dunăre de la Drobeta. Dacii, deși au fost învinși, apar în numeroase scene pe Columnă, începând cu cetățile lor, luptele armate cu romanii, închinarea unor tarabostes lui Traian, precum și a solilor Regelui Decebal. Către final apar scenele normale cu cei învinși. Scene în care Sarmisegetusa este cucerită, iar apărătorii ei se sinucid sau părăsesc cetatea, pentru a rezista în altă parte. Scenele privind grupurile de daci care se supun romanilor sunt edificatoare. Importantă este și scena în care romanii descoperă comorile regelui Decebal.”
Puțini români mai știu astăzi că o copie a monumentului Antichității există și la București, în Muzeul Național de Istorie a României, înființat prin H.C.M. nr. 1448 din 3 iulie 1968, și inaugurat la 8 mai 1972.
“În curtea interioară a vechiului palat s-a construit un corp de clădire modern, Lapidarium, destinat copiei Columnei lui Traian. Printre scenele cele mai importante de pe Columnă sunt Lupta de la Tapae, din 101, și portretul regelui Decebal, scena păcii de la sfârșitul primului război (anul 102), relieful cu podul construit peste Dunăre, în anii 103-104, de Apollodor din Damasc, relieful cu scena tragică a împărțirii ultimelor rezerve de apă în munți și a apărării disperate a vetrei strămoșești de către daci, scena ce reprezintă capturarea tezaurelor dacice de către romani, scenele ce au ca subiect sinuciderea lui Decebal și cea în care capul regelui dac îi este prezentat lui Traian, act confirmat de inscripția ofițerului Tiberius Claudius Maximus, descoperită la Philippi, al cărei mulaj se găsește și el în Lapidarium.”
De fapt, ideea unei copii a Columnei în România i-a entuziasmat pe cărturarii, oamenii de litere și de artă din secolul al XIX-lea. “Eforturile și tenacitatea lui Mihail Kogălniceanu, ale lui Alexandru Odobescu, Al. Tzigara-Samurcaș sunt impresionante, cu atât mai mult cu cât s-au lovit de lipsa de interes a clasei politice, care a refuzat finanțarea, se arată pe site-ul Muzeului.
“Am putea spune că prima propunere de reconstituire a Columnei Traiane la București îi aparține lui Mihail Kogălniceanu. În 1867, în presa vremii se face propagandă pentru obținerea de fonduri în vederea realizării unei copii după «acel nemuritor document al istoriei noastre», după cum relata ziarul «Românul», din 9 februarie 1867. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pictorul bănățean Nicolae Popescu (1835-1877) pledează, de la Roma, în corespondența sa cu Iosif Vulcan, pentru o copie a Columnei, «fiind interesant și folositor pentru națiunea noastră … ar arăta fiecărui român originea sa, cine au fost strămoșii noștri glorioși». El a întreprins copierea basoreliefurilor de pe Columna lui Traian pentru a fi litografiate și răspândite în popor.”
“Într-una din lecțiile de arheologie ținute de Alexandru Odobescu, la Facultatea de Litere a Universității din București, în perioada 22 octombrie 1874-14 martie 1875, el spunea că «de pe tiparele făcute din ordinul împăratului (Napoleon al III-lea) am putea, cu neînsemnate sacrificii, să căpătăm o reproducere în bronz a întregii Columne Traiane, care s-ar înălța cu fală chiar în fața acestui edificiu (Universitatea), unde ne place și se cuvine să amintim pururea despre mărețele fapte ale lui Traian».
Aceste dorințe ale clasei intelectuale românești deveneau din ce în ce mai serioase și pe punctul de a fi realizate. “În 1887 a fost făcut un proiect de către arhitecții Schmieden, v. Weltzien și Speer, pentru ridicarea unei clădiri monumentale, în stil neoclasic, care urma să adăpostească Muzeul Național, Bibloteca Națională și Academia, și urma să fie amplasată pe cheiul Dâmboviței, iar în fața edificiului era prevăzută ridicarea Columnei reconstituite. V. A. Urechia propune, în 12 noiembrie 1882, în Adunarea Deputaților, un proiect de lege conform căruia, la București, va fi așezată o reproducere exactă a Columnei lui Traian. Copia urma să fie realizată din cupru galvanic la uzina Oudry din Auteuil (Franța), pentru suma de 678.000 de lei. Pe soclul din marmură și bronz se proiecta să fie cuprinse date privind evenimente importante din istoria poporului român (Unirea, Independența); dar proiectul nu a ajuns să fie realizat.
În 1912, Al. Tzigara-Samurcaș face demersuri pe lângă conservatorul Muzeului din Saint-Germain-en-Laye (Franța), arheologul Salomon Reinach, ca, în schimbul unor copii după metopele de la Adamclisi, să se obțină mulaje după Columnă. Deși acordurile erau făcute, proiectul nu s-a concretizat.
În anii 1934-1939 un merit de necontestat în realizarea copiei Columnei, care se află astăzi în Muzeul Național de Istorie, îl are arheologul Emil Panaitescu, pe atunci directorul Școlii Române din Roma. Acesta, în urma unor memorii adresate Academiei, Ministerului Instrucțiunii Publice, Ministerului de Finanțe și Parlamentului, a obținut în cele din urmă finanțarea. Lucrările de reproducere a coloanei s-au făcut, în timp de război, de meșteri de la Vatican, sub supravegherea lui Francesco Mercatalli. Început în anul 1939, fusul a fost terminat în 1940, iar soclul în 1943. Executarea mulajelor a fost urmărită personal de Emil Panaitescu, iar calitatea lucrării a fost verificată de o comisie formată din Guido Galli, directorul tehnic al muzeelor pontificale, Italo Gismondi, arhitect, Giuseppe Lugli, arheolog, și Virgil Vătășianu, istoric de artă. Reproducerea Columnei este de foarte bună calitate: materialul care a fost întrebuințat, ciment alb armat, amestecat cu praf de marmură, se apropie ca aspect cu cel original, iar soclul imită perfect originalul, respectând proporțiile monumentului.
Din raportul lui Emil Panaitescu, directorul Școlii Române din Roma între anii 1929-1940, menționat ca ministru al României la Roma, rezultă că statul român a plătit pentru copia Columnei 769.000 lire. După multe demersuri și tratative diplomatice, Columna a venit în țară în iunie 1967, intrând în patrimoniul Muzeului Satului, întrucât vechiul Palat al Poștei din București, construit la 1900 de arhitectul Alexandru Săvulescu, la acea dată nu era încă transformat în muzeu de istorie. Copia Columnei a fost expusă la Muzeul de Istorie a Partidului Comunist și a avut un număr impresionant de vizitatori.
Așadar, copia de la București a Columnei lui Traian - care a costat statul român suma de 4 milioane de lei (când leul avea acoperire în aur!), și care a fost achitată integral - continuă să zacă “la orizontală”, într-un subsol, în bucățele, arătându-se vizitatorilor în programul restrictiv al oricărui muzeu.
Când Dumnezeu vrea să pedepsească un om, îi ia mințile! Când vrea să pedepsească mai mulți, lasă proștii să iasă în față. Se pare că nu există nici pricepere, și nici voință de a repune în picioare, în lumina cuvenită, Columna de la București. Pare-se că “specialiștii” noștri nu știu să asambleze fragmentele. Oare de ce nu învață de la Brâncuși? Să pună mâna pe carte și să vadă cum a asamblat el Coloana Infinită, prima dată la sol, și apoi a ridicat-o cu scripeți. Să întrebe computerul! Sau... un prieten! O fi așa de greu? Nu ies destui bani de aici? Așa ceva doar la noi e posibil. Sau... o fi ordin?
“De teamă să nu înviem,
Ne-au risipit cetățile, ne-au ucis altarele,
Toate frumusețile, ca-ntr-un blestem,
Ni le-au schilodit. Și-am rămas doar cu soarele.
Din el ne-am croit poteci în pădure, în munte,
Lângă vetre mărunte.
Dacă te uiți bine, înapoi
În pietre, nemuritori, suntem noi, numai noi”.
MARIANA CRISTESCU
