FACTURILE LA ELECTRICĂ ȘI GAZ VOR VENI CU ÎNTÂRZIERE ȘI VOR FI PLĂTITE TOATE ODATĂ!

Distribuie pe:

Ordonanța Guvernului privind plafonarea prețurilor la energie pentru anumite categorii de consumatori (adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeași zi) mai mult încurcă decât ajută: facturile la curent și gaze vor veni cu întârziere, iar oamenii vor trebui să plătească dintr-o singură dată consumul pe două-trei luni, a afirmat, marți, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, citat de impact.ro.

Chisăliță a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor: “A modifica un soft presupune timp. Din experiența modificărilor trecute, înseamnă între două și trei luni. Deci, din păcate, consumatorii să se aștepte să primească facturi abia peste două sau trei luni, bineînțeles facturile vor fi mari, pentru că vor cumula cantități pe o perioadă mai lungă de timp”.

Spre deosebire de situația din 2021, când unii furnizori au decis să factureze în continuare ca înainte și să-și regleze aplicațiile software din mers, asta nu se va mai întâmpla în 2022, pentru că, atunci, furnizorii au fost amendați.

“Ei au zis trimitem facturile pe vechile softuri și în momentul în care softul va fi finalizat vom trimite regularizări. Atunci au fost acuzați că nu respectă legea și că sunt hoți. Atunci, dacă asta a fost reacția societății, companiile nu vin cu alte facturi până nu este gata softul”, a mai arătat reprezentantul AEI.

Din păcate, cei care suferă sunt cetățenii, care vor trebui să plătească dintr-o singură dată facturi mari pentru două-trei luni. “Cel mai probabil, vorbim de toți clienții, de milioane de clienți. Furnizorii nu sunt obligați să eșaloneze aceste plăți”, a precizat Chisăliță.

“Rămâne de văzut care vor fi efectele acestei sincronizări proaste cauzată de actul normativ, în cel mai rău caz, românii fiind nevoiți să fie atenți la cheltuielile lunare, păstrând suficienți bani pentru a plăti facturile ce vor aduna consumul chiar și pe 3 luni”, comentează sursa citată. (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu