Muzeul de Istorie din Sighișoara deține o colecție impresionantă de farmacie care prezintă istoria medicinei și farmaciei din acest oraș, obiectele expuse fiind recipiente farmaceutice în care erau depozitate leacuri, începând din secolul al XVII-lea, dar și truse medicale - de chirurgie, ginecologie și una pentru amputație - folosite până la finele secolului al XVIII-lea.
Directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara, Nicolae Teșculă, a declarat, pentru Agerpres, că în urma unei colaborări cu un farmacist din oraș, Veress Laszlo, s-a reușit aflarea unor date extrem de importante cu privire la conținutul acestor substanțe farmaceutice, precum și modul în care a evoluat farmacia.
Materia Medica, istoria recipientelor seculare
În urma acestei colaborări a rezultat un catalog bilingv român-maghiar, denumit “Materia Medica”, care prezintă istoria recipientelor seculare păstrate în Muzeul de Farmacie din Sighișoara, din secolele XVIII - XIX, care este un ghid pentru fiecare leac în parte, preparat din combinații de plante și animale, din care publicul poate cunoaște ce leacuri se foloseau în trecut pentru diferite afecțiuni.
“Materia Medica” cuprinde astfel leacuri și medicamente de origine vegetală (circa 65%), de origine minerală și chimică (21%), de origine animală (9%) și de origine mixtă prin amestecul celor de mai sus (5%).
Aflăm astfel că recipientul pe care scrie, spre exemplu, AX CANIS, cuprinde untură sau osânză de câine, care se folosea în răceli, vertij, tuberculoză, fiind un tonifiant, acest preparat fiind o raritate nu doar în țară, ci și în întreaga Europă.
În muzeu mai regăsim recipientul în care se afla un alcool din fructe de ienupăr folosit pentru calmarea tusei și a colicilor renale, un spirt de lingurea care s-a folosit până la apariția vitaminei C, dar și un extract din măselariță, folosit pentru ameliorarea tulburărilor digestive și pentru calmarea spasmelor.
Scânteioara sau rocoțeaua, mai aflăm, era folosită ca antidiareic, în cazul tulburărilor gastrice și intestinale și ca antiseptic pentru ameliorarea sângerărilor digestive, iar din pirul târâtor sau răgălia se extrăgea o substanță nutritivă folosită în caz de cistite, calculoză renală, bronșită, în boli dermatologice, fiind și un laxativ și antitusiv. Pentru boli cardiovasculare, epilepsie, boli arteriale, pneumonii, reumatism, scorbut, eczeme se folosea un preparat din frunze de degetar roșu, iar semințele de anason foloseau la prepararea unor licori pentru bronșite, tulburări de digestie, dar și ca afrodisiac sau ca abortiv.
Rubarba, leac pentru colecist
O plantă foarte cunoscută în zonele săsești de la noi, rubarba sau rabarbura, era folosită pentru prepararea de laxative și pentru tratarea afecțiunilor colecistului, în timp ce uleiul de scorpion, preparat din “100-200 de scorpioni fierți într-o jumătate de litru de ulei”, era folosit pentru tratarea mușcăturilor sau înțepăturilor animalelor și insectelor otrăvitoare, dar și pentru sifilis, pestă, intoxicații cu arsen și pentru calmarea durerilor coloanei vertebrale.
Muzeul de Istorie din Sighișoara cuprinde mai multe colecții, însă lucrarea “Materia Medica” vizează partea de Farmacie, cea în care sunt vizibile numeroase recipiente farmaceutice, unele cu etichete necunoscute, pe lângă nenumăratele obiecte antice.
Veress Laszlo a arătat că această colecție este constituită în mare parte pe donația farmacistului Lingner, iar aceasta constă în recipiente farmaceutice din lemn, sticlă, porțelan și faianță, cântare, echipamente de laborator, cărți și multe altele.
Recipientele făcute din lemn strujit, 30 în total, au fost folosite pentru depozitarea medicamentelor sub formă de pulbere, a rășinilor solide, a semințelor, a produselor chimice, a pudrelor minerale. Acestea sunt confecționate în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, sunt vopsite în negru, au formă cilindrică, bază rotundă și capace care se închid ermetic, sunt netede și ușor înclinate. Recipientele din lemn, făcute la sfârșitul secolului al XVIII-lea, 14 la număr, sunt mai înalte decât cele anterioare, iar fundurile și capacele lor sunt convexe.
Din “Materia Medica” mai aflăm că odată cu răspândirea recipientelor din sticlă și ceramică, utilizarea recipientelor din lemn strujit și-a pierdut din importanță. Astfel, în muzeu găsim recipientele de culoare albă și crem, făcute din ceramică-faianță, glazurate, din secolele XVII-XVIII, au fost utilizate pentru depozitarea unguentelor, extractelor vegetale (siropuri, uleiuri, paste, rășini). Aici mai regăsim și recipiente cu cartuș, cu dop, decorate cu un vultur cu două capete, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care serveau la depozitarea prafurilor și a lichidelor.
Instrumente farmaceutice medievale
“Exponatele muzeului din compartimentele patru și cinci sunt mai spectaculoase: cântarul farmaceutic suspendat, cu greutăți, din sec. al XVIII-lea, sticlăria de laborator, sticlă producătoare de sifon cu cap sifon, seringi, clisme intestinale, irigatoare, sub ele fiind instrumente medicale, chirurgicale, ortopedice, ginecologice, stomatologice, microscop, mortare, iar dulapurile sunt așezate separat. Păstrarea calității medicamentelor este problema principală a științei farmaceutice de multe secole. Medicamentele pot fi depozitate în recipiente cu proprietăți fizice și chimice adecvate materialului acestora, mai exact în recipiente farmaceutice din sac de pânză, din hârtie, din lemn, din ceramică și din sticlă. În principal, în recipientele produse în secolul al XVIII-lea s-au păstrat medicamente utilizate în acea vreme - mai ales materii prime - din care s-au făcut diferite mixturi. Numele sunt necunoscute, de multe ori chiar și pentru profesioniști”, a precizat Veress Laszlo.
De exemplu, pe recipientele farmaciei “La Vulturul” se vede reprezentarea vulturului cu două capete.
Farmaciștii, care erau cetățeni mai înstăriți ai Sighișoarei, aveau propria casă farmaceutică, care includea și oficina, adică atelierul farmacistului, unde erau preparate, depozitate și eliberate medicamentele pentru bolnavi. Întrucât pragul oficinei era trecut de toată elita vremii, echipamentul și mobilierul era mai sofisticat, artistic prelucrat, așa cum erau și recipientele, bancul farmacistului, cântarele, greutățile, cărțile de medicină, dar și mortarul de bronz sau din alt tip de metal, necesar pentru mărunțirea sau pisarea cojilor, a rădăcinilor, a semințelor, a oaselor, a mineralelor, a cristalelor și a altor materii folosite.
În recipientele din muzeu se depozitau unguente, plasturi, balsamuri, pastile, rotule, confectiones, conserve, condite, electuari, trochiste (turte), pulberi, morsule, cenușe, uleiuri distilate și presate, miere, oțeturi, ape aromatice, soluții alcoolice, elixiruri (extracte), esențe, în forme simple sau complexe (simplicite, compozite).
Broasca crustoasă, gunoiul pisicii, vipera uscată sau plămânul de vulpe au fost eliminate treptat, din secolul XVI
Din muzeul sighișorean mai aflăm că farmacopele din secolul al XVI-lea, care cuprindeau descrierea și formulele de preparare a medicamentelor, precum și modul lor de conservare și de utilizare, au recomandat mai ales materiale din faună, întregul animal sau o parte a acestuia (plămân, grăsime, măduvă, os, păr, secreție), în afară de substanțe de origine umană (urină, grăsimea omului executat, mumie etc.).
“Sub influența Paracelsusului, aceastea au fost eliminate, împreună cu multe alte materiale dezgustătoare, cum ar fi broasca crustoasă, porcul țepos, cârtița, cenușa rândunicii, gunoiul pisicii, vipera uscată, milipedele, plămânul de vulpe etc. Din materialul muzeului reiese faptul că în secolul al XVIII-lea au mai dăinuit câteva dintre acestea în regiunile noastre, ca de exemplu: ochiul de rac, cantarida, cornul de cerb, grăsimea de castor, grăsimea de câine, grăsimea umană, uleiul de scorpion etc. Medicamentele cu miros penetrant, neplăcut (de exemplu Asa foetida) au fost păstrate departe de celelalte medicamente, în recipiente închise ermetic. Plantele, rădăcinile, florile au fost depozitate în mansardele clădirilor, în locuri aerisite, protejate de praf. În pivnițe erau depozitate preparatele apoase, împotriva înghețurilor de iarnă, iar uleiurile fierte erau protejate vara de râncezire”, a arătat Veress.
Faptul că Sighișoara era un centru foarte important încă din secolul al XIV-lea reiese din multitudinea de bresle care funcționau aici, precum și din faptul că se construiau mănăstiri pe lângă biserici, unde erau îngrijiți bolnavii.
“În anul 1461 s-au menționat pentru prima oară Biserica Sfântul Anton, mănăstirea și locul de îngrijire construite la ieșirea sud-vestică a orașului de jos (au fost demolate la sfârșitul sec. al XIX-lea.). Aici se vindeca mai ales boala «Focul Sfântului Anton», care a fost cauzată de drogurile ciupercii ergot la cornul secarei, care s-a amestecat cu cereale pentru pâine și care nu este altceva, decât o intoxicație alimentară în masă. În afară de Mănăstirea Ordinului Sfântul Anton au mai funcționat în Sighișoara Ordinul dominicanilor, Ordinul benedictin, Ordinul ieziuților etc., pentru îngrijirea nevoiașilor. În anul 1556, locuitorii Sighișoarei au trecut la religia luterană, iar cei mai mulți călugări au părăsit orașul. Rolul lor de vindecare, rolul lor caritativ a fost preluat de către laici, care anterior lucraseră cu călugării. Orașul a fost nevoit să asigure locuitorilor spitale, farmacii. În anul 1575, în Sighișoara funcționau deja două spitale și este de neconceput ca acestea să fi funcționat fără farmacii”, se arată în “Materia Medica”.
Din documentele vremii aflăm că primul medic al orașului ar fi putut fi Pancratius Chirurgus (în jurul anului 1566), piatra sa funerară existând și azi, iar primul farmacist ar putea fi Andreas Bertramus, care ar fi trimis “medicamente principelui suferind al Transilvaniei”, potrivit cronicarului Sighișoarei din secolul al XVIII-lea, G. Kraus.
“Oare să fi fost A. Bertramus primul farmacist în funcție în Sighișoara - înainte de anul 1700? Nu există dovezi concrete în acest sens. În prima parte a secolului al XVIII-lea au funcționat în Sighișoara trei farmacii: farmacia «La Coroană», «La Leul» (conform datelor literare aceasta a fost prima, din 1720) și «La Vulturul». Materialul muzeului de farmacie din Sighișoara provine mai ales din fosta farmacie «La Vulturul». În România există relativ puține muzee de farmacie, care să dispună de o bogată colecție, iar acestea sunt în Ardeal, în următoarele orașe: Sibiu (Muzeul de Farmacie și Muzeul Brukenthal), Cluj (Muzeul de Farmacie și Muzeul de Istorie a Transilvaniei), Sighișoara (în cadrul Muzeului de Istorie), Brașov (Muzeul de Istorie), Oravița (Muzeul Knoblauch). În afara zonei Carpaților există încă unsprezece colecții de stat și unsprezece colecții private, în orașele: București, Craiova, Constanța, Galați, Brăila, Pitești, Focșani, Ploiești (în proprietatea depozitelor farmaceutice, ale universităților etc.)”, mai menționează lucrarea.
Muzeul de Istorie din Sighișoara a fost înființat de dr. Joseph Bacon (1857-1941), în anul 1899, care a avut un ajutor în persoana farmacistului Andreas Wolfgang Lingner, proprietarul de atunci al farmaciei “La Vulturul”, care, cu ocazia renovării farmaciei sale, a donat muzeului materialul învechit, pentru păstrare și protejare. (Agerpres, autor Dorina Matiș)
