LA FESTIVALUL STUDENȚESC MEDIFUN, MESAJE PREVENTIVE DE DESCURAJARE A CONSUMULUI DE DROGURI

Distribuie pe:

Ieri, 7 octombrie, în mijlocul tinerilor participanți la Festivalul studențesc MEDIFUN s-au aflat și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Mureș din cadrul Agenției Naționale Antidrog, în parteneriat cu reprezentanți ai Inspectoratul Județean de Poliție Mureș și studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș. Cu acest prilej au transmis mesaje preventive de descurajare a consumului de droguri.

În incinta festivalului din Complexul de Agrement “Mureșul” au fost amplasate puncte de informare, unde au avut loc activități de promovare a unui stil de viață sănătos, prin organizarea unor competiții sportive cu mesaj antidrog, și au oferit informații cu privire la efectele consumului de alcool și droguri, dar și la serviciile oferite de CPECA.

Astfel de acțiuni preventive adresate tinerilor vor continua și în perioada următoare, ne spunea comisar de poliție Ion Aleodor Roman, Agenția Națională Antidrog.

LETIȚIA BOTA

Lasă un comentariu