LUPTE: VETERANI, DAR NU BĂTRÂNI! AUR ȘI ARGINT LA MONDIALE, CUCERITE DE CSM TG. MUREȘ!

Distribuie pe:

România s-a clasat pe primul loc la Campionatul Mondial de lupte - veterani - categoria de vârstă B, care s-a desfășurat în Bulgaria, la Plovdiv. Printre protagoniști s-au aflat mai mulți târgumureșeni, printre care și doi sportivi legi-timați la CSM Târgu-Mureș. Astfel, Adrian Recorean a cucerit titlul de campion mondial - veterani, Divizia C - cat. de vârstă 46-50 de ani, 88 kg!

El a învins în linie cu 7-0 pe germanul Amann, cu 7-4 pe slovacul Pietrik și în finală, cu un neve-rosimil 9-0 pe americanul Bellamy! În Divizia B, cat. de vârstă 41-45 ani, luptătorul mureșean Cosmin Podar a pierdut în finala categoriei de 130 kg în fața suedezului Bengtsson. Până a ajunge în ultimul act, Podar a câștigat meciurile împotriva unui sportiv din India și semifinala contra mongolezul Altangerel.

Felicitări sportivilor târgumureșeni, care au contribuit la clasarea echipei pe primul loc la puncte: Fazakas Csaba (campion mondial la 78 kg), Dan Ștefan Popa (argint la 62 kg) și Szep Arpad (locul 5 la 71 kg).

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu