La Liceul Tehnologic “Ion Vlasiu” din Târgu Mureș, cu ocazia medalionului comemorativ “ION VLASIU ȘI ARTA SA MEDITATIVĂ”, am avut deosebita onoare de a-i lua un scurt interviu fiicei regretatului maestru, dnei Ioana Vlasiu, doctor în istoria artei, cercetător principal gradul I - care ne-a surprins cu delicatețea și simplitatea sa, mărturisindu-ne cu franchețe despre “ferchezuiala” copilăriei alături de tatăl ei, pictorul, sculptorul și scriitorul Ion Vlasiu.
- Doamnă Ioana Vlasiu, cum a fost copilăria dumneavoastră, ca fiică a artistului?
- Nu am avut o copilărie într-o familie prea organizată în sensul comun al ideii. Prea apropiată nu pot să spun că am fost de tatăl și mama mea, din cauza războiului din anii `40, respectiv și din cauza meseriilor părinților mei. Am crescut cu bunicii, la Sibiu, până la vârsta de 7 ani, apoi am început școala la București. Eram modelul copilului cu cheia la gât, nu înțelegeam ce lucrează tatăl meu, noapte de noapte în atelier, însă eram fascinată de lucrările lui.
- Capriciile artistului Ion Vlasiu au dat, probabil, specificul vieții de familie...
- Tatăl meu a fugit de slujbe și a așa a rămas “artist în atelier”, lucru care l-a propulsat în lumina reflectoarelor. Viața lui a pendulat între București și Bistra.
- Cum era Maestrul în afara Atelierului său de lucru?
- Iubea natura, căutând mereu portițe pentru a se întoarce în satul care îi oferea liniște, siguranță, cât și o anumită stare sufletească pentru a scrie. Tatăl meu a scris atât de mult, încât a spus totul despre familia noastră, publicând chiar și povestea iubirilor conjugale. Ar fi multe de spus...
- Vă mulțumim frumos pentru aceste confesiuni!
ANDRADA MOLDOVAN, FLORINA MITRU, studente anul I CRP, UMFST Târgu Mureș
