ACTRIȚA, CREDINȚA ȘI... SOLDATUL

Distribuie pe:

* “Lui Dumnezeu îi mulțumesc pentru tot ce mi-a dat și mă străduiesc să înmulțesc talentul pe cât mi L-a încredințat. Întotdeauna am simțit ajutorul și prezența lui Dumnezeu în viața și activitatea mea. Am avut întotdeauna credință că adevărul și dreptatea sunt numai de la Dumnezeu, El, care le-a rânduit pe toate cum a știut mai bine. Eu n-am trăit pentru cariera mea, așa mi-a venit mie... am primit de la Dumnezeu un har și l-am folosit... nu îmi plac întrecerile”.

Draga Oltean Matei (1933-2020), actriță de comedie, ce a jucat pe scena Teatrului Național București. A jucat în 90 de filme, 50 de piese de teatru și a avut peste 100 de roluri TV. A fost înmormântată în Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, alături de soțul dânsei, doctorul Matei.

***

* “Credința este ca o rădăcină pe care cresc tulpinile, florile și fructelor faptelor bune. A numi pe Dumnezeu nu este altceva decât a arăta prin cuvinte una din însușirile Sale. Este rușine pentru omenire că există unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele își pregătește moartea construindu-și un sicriu de mătase, nu ca să dispară în el, ci să Învie într-o aeriană viață de fluture”.

Origen (185-254), a fost un mare învățat și teolog creștin. S-a născut la Alexandria, în Egipt, dintr-o familie creștină. Faima sa a trecut granițele lumii. Ajungând la Atena, apoi în Cezareea Palestinei, unde este făcut preot de către episcopul Teoctist de Cezareea și Alexandru al Ierusalimului. Aici deschide o școală teologică care s-a ridicat la o faimă deosebită prin caracterul ei științific, atrăgând numeroase personalități ale timpului: Grigore Taumaturgul, Atenodor, Firmilian din Cezareea ș.a. Este o perioadă când scrie foarte multe cărți cu un caracter complex și multiplu.

În timpul persecuției anticreștine (250-251) dezlănțuite de împăratul Decius, a fost aruncat în închisoare, în lanțuri, fiind torturat pentru credință, ca urmare a refuzului de a aduce sacrificii zeilor imperiali. A murit la Tyr, în Fenicia, în anul 254. Alături de Clement din Alexandria, al cărui elev a fost mai întâi, Origen reprezintă perioada de maximă înflorire a Alexandriei intelectuale. A fost un spirit ascuțit și pătimaș, scriind enorm, trăindu-și credința intens și îndrăznind până la autoflagerare. A fost un mare creștin. Opera lui numără peste 6 mii de suluri de pergament.

***

* “În războiul din 1916, în Dobrogea, pe lângă multe lipsuri ce le îndurau soldații, se ivi și o boală, care îi decima. Soldații răbdau fără cuvânt de protestare, ba mai și ziceau: Dumnezeu ne trimite aceste nenorociri, și cu drept cuvânt, multe sunt păcatele noastre! Un soldat, care primise mai multe răni grave, nu înceta a se ruga din cartea sa de rugăciune și când preotul se apropie de dânsul și-l întrebă că ce-l mângâie, acesta îi răspunse: Mă asemăn cu Acela (Iisus Hristos) care-a suferit atâtea pentru noi și pentru mine. Mă bucur că nu peste mult Se va îndura să mă cheme la El, în Împărăția Tatălui Ceresc”.

Fraților creștini! Oricine rabdă cu bărbăție creștinească durerile asemenea lui Hristos Domnul nostru, “acela care își pune nădejdea în El se curățește (ca fierul în foc) pe sine, așa cum Acela curat este” (I, Ioan 3, 2-3).

P.S. Iov cap. 1, vers. 21-22: “Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat! Și întru toate acestea, Iov nu a păcătuit și nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu”.

Cu dragoste creștinească,

PĂRINTELE ILIE

Lasă un comentariu