DELEGAȚIA ROMÂNIEI LA CONGRESUL PES DE LA BERLIN A OBȚINUT SUSȚINEREA DEPLINĂ A MARII FAMILII SOCIALISTE EUROPENE

Distribuie pe:

Familia politică a socialiștilor europeni susține aderarea României la Schengen

Am participat, alături de președintele PSD, dl Marcel Ciolacu, la un moment istoric pentru țara noastră. Partidul socialiștilor europeni (PES), una dintre cele mai puternice familii politice europene, formată din 33 de partide membre cu drepturi depline, 12 membri asociați și 12 membri observatori, a adoptat, în plenul Congresului, o rezoluție prin care își exprimă, în mod explicit, sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Acest demers reprezintă un succes indiscutabil pentru România, ținând cont că 10 șefi de stat sau prim- miniștri ai unor importante state europene sunt reprezentanți ai unor partide membre PES (Germania, Spania, Portugalia etc).

Mai mult decât simbolistica politică la nivel european, aderarea României la spațiul Schengen va contribui considerabil la dezvoltarea economică a țării, precum și la consolidarea statutului tuturor românilor în Europa.

Întâlniri importante pentru România cu reprezentanții socialiștilor europeni, la Berlin

Delegația Partidului Social Democrat la Congresul PES de la Berlin a apărat, sub conducerea exemplară a președintelui, dl Marcel Ciolacu, interesele socio-economice ale României.

În cadrul întâlnirilor cu înalți reprezentanți ai celor mai puternice state europene, s-au dezbătut cele mai eficiente modalități de consolidare a relațiilor economice cu țara noastră, precum și oportunitatea implicării statului în economie în perioade de criză pentru promovarea solidarității și coeziunii sociale.

De asemenea, delegația noastră a propus și a susținut constituirea unui grup de lucru pentru energie în cadrul PES, care să identifice cele mai bune soluții adaptate la realitățile naționale specifice și aplicabile la nivel european, pentru a proteja atât cetățenii, cât și economia.

În concluzie, contribuția delegației PSD la Congresul PES s-a dovedit a fi consistentă și foarte bine primită de partenerii noștri europeni, cărora le mulțumim pentru susținere! Sunt încrezătoare că, obținând sprijinul liderilor PES, România va adera curând la Spațiul Schengen.

DUMITRIȚA GLIGA, deputat PSD de Mureș

Lasă un comentariu