ACADEMICIANUL EUGEN SIMION A MURIT ÎN ZIUA DE 18 OCTOMBRIE 2022, LA VÂRSTA DE 89 DE ANI

Distribuie pe:

Critic, istoric literar și eseist, academicianul Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, județul Prahova.

A urmat cursurile Liceului “Petru și Pavel” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu, și a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București (1952-1957), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Al. Graur ș.a. În 1969 a devenit doctor în științe filologice cu o teză despre “Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, avându-l drept conducător științific pe Șerban Cioculescu, potrivit lucrărilor “Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003) și “Dicționarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2007).

În perioada de după absolvire, a lucrat ca cercetător în colectivul “Eminescu” de pe lângă Academia Română, care era condus de D. Panaitescu-Perpessicius (1957-1964). A fost redactor, între 1962-1968, la “Gazeta literară”. Din mai 1964, a fost asistent la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universității din București, unde a urcat treptele universitare, de-venind lector (1967), conferențiar (1971) și profesor (din 1990).

Pentru o perioadă, între 1970-1973, a fost profesor la Universitatea Paris IV (Sorbona), unde a predat cursuri de cultură și civilizație românească. Experiența pe care a avut-o în Franța se regăsește în două dintre cărțile sale: “Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian” (1977, în 2014 a apărut cea de-a VI-a ediție; în 1983 a fost tradusă în maghiară) și “Întoarcerea autorului” (1981, tradusă în SUA și în Franța, 1996). În 1992 a fost profesor invitat la Ecole Normale Superieure de Paris (Fontenay-aux-Roses).

A debutat cu un articol despre “Caietele Eminescu”, în paginile “Tribunei” (1958), colaborând ulterior la majoritatea revistelor, unde a deținut rubrici permanente: “Gazeta literară”, “România literară”, “Contemporanul”, “Flacăra”, “Literatorul” (din 1991). A condus din 1983 revista de critică și informație literară “Caiete critice”, al cărei director a devenit în 1990, notează “Dicționarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2007).

Academicianul Eugen Simion a publicat peste 3.000 de articole și studii în reviste literare și culturale. Totodată, este autorul unei opere prodigioase, care cuprinde titluri fundamentale pentru literatura română și cultura românească: “Proza lui Eminescu” (debut editorial, 1964); “Orientări în literatura contemporană” (1965); “Eugen Lovinescu, scepticul mântuit” (1971, a doua ediție în 1994); ciclul “Scriitori români de azi” (I - 1974, II - 1977, III - 1983, IV - 1989), “Dimineața poeților” (1980, reeditat în 1995, 1998, 2014); “Sfidarea Retoricii” (1986, 1999); “Moartea lui Mercuțio” (1993, 2002); “Convorbiri cu Petru Dumitriu” (1994, 1998, 2011); “Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii” (1995); “Fragmente critice” (I - 1997: “Scriitura publică, scriitura ta-citurnă”; II - 1998: “Demonul teoriei a obosit”; III - 1999: “Mit. Mitizare. Mistificare”; IV - 2000); “Ficțiunea jurnalului intim” (2001, I - “Există o poetică a jurnalului?”, II - “Intimismul european”, III - “Diarismul românesc”); “Eliade, romancier” (Paris, Editions Oxus, 2004); “În ariergarda avangardei” (2004); “Tânărul Eugen Ionescu” (2006, publicată în limba franceză, “Le jeune Eugen Ionescu”, 2013); “Ion Creangă. Cruzimile unui umorist jovial” (2011, reeditată în 2014 și 2017); “Mircea Eliade - Nodurile și semnele prozei” (2005, reeditată în 2011); “În ariergarda avangardei. Convorbiri cu Andrei Grigor” (2012); “Cioran, o mitologie a nedesăvârșirilor” (2014); “Alexandru Odobescu, un romantic erudit și anxios, iubitor de reverii clasicizante” (2016); “Posteritatea critică a lui E. Lovinescu” (2017); “Secolul al XIX-lea în doi mesianici chibzuiți și un vizionar mistic. Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica” (2020); “Convorbirile mele...”, vol. I și II (2021); “Fragmente critice”, vol. 1-8 (2021), potrivit dicționarului “Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003) și www.fnsa.ro.

Este și autorul unor ediții, studii introductive și antologii (Mihai Eminescu, “Proza literară”; Eugen Lovinescu, “Scrieri”, 9 volume; Mircea Eliade, “Proza fantastică”, 3 volume; “Antologia criticilor români”, 2 volume; Mihai Eminescu, “Proză”, ș.a.), a prefațat numeroase ediții din scrierile lui Tudor Arghezi, Blaga, George Călinescu, Marin Preda, Ilarie Voronca, Geo Dumitrescu, Constanța Buzea ș.a.

Ca președinte al Academiei Române, a inițiat o serie de proiecte culturale importante: continuarea și încheierea “Dicționarului Tezaur al Limbii Române” (început de B. P. Hasdeu, în 1884), “Dicționarul General al Literaturii Române”, “Dicționarul Etimologic al Limbii Române”, “Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic” (DOOM), “Gramatica Limbii Române”, “Micul Dicționar Academic”. De asemenea, o realizare culturală de importanță excepțională a constituit-o editarea manuscriselor lui Mihai Eminescu: cele 45 de caiete ale poetului, însumând 14.000-15.000 de pagini, au fost scanate și tipărite în 38 de volume și transpuse pe CD-uri. Un alt proiect cultural de anvergură al lui Eugen Simion este Colecția Opere fundamentale, în format Pléiade, care cuprinde cei mai importanți autori români.

O serie dintre lucrările sale au fost traduse și în limbi străine: “Elmenyek kora, vallom asok kora. Parizsi nablo” (1983); “Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade” (1984, în colaborare); “Die Mitte Der Aufszatza zu Mircea Eliade” (1994, în colaborare); “The Return of the Author” (1996); “Mircea Eliade: A Spirit of Amplitude” (2001).

I-au fost decernate: Premiul Academiei Române (1977), Premiul Uniunii Scriitorilor (1965, 1976, 1980, 1984), Premiul “Vocația Cooperării Culturale”, acordat de revista “Balcani” (2001), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003), Premiul național de istorie și critică literară “Petru Creția”, acordat pentru facsimilarea manuscriselor lui Mihai Eminescu (2010), Premiul Eminescu, acordat cu prilejul ediției a XXIII-a a Festivalului internațional “Mihai Eminescu” (2013), Premiul APLER Cartea anului 2014, pentru volumul “Cioran, o mitologie a nedesăvârșirilor” (2015).

A primit distincțiile: Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Național “Crucea Sudului” al Guvernului Braziliei (2000), Medalia comemorativă “150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene, conferită de președintele României (2000), Medalia Jubiliară “Centenar Mircea Eliade”, conferită de pre-ședintele României, în semn de apreciere pentru activitatea me-ritorie și contribuția semnificativă în domeniul istoriei religiilor, cu prilejul Congresului European de istorie a religiilor de la București (2006), Cavaler al ordinului Legiunii de Onoare a Franței (2008), Ordinul Republicii Moldova (2008), Ofițer al ordinului Legiunii de Onoare a Franței (2011), Medalia de Aur pentru Merite a Republicii Serbia (2013).

În decembrie 2018, Eugen Simion a devenit câștigătorul pentru anul 2018 al Medaliei de Aur pentru Filologie Alfred Nobel, acordată de Societatea Internațională de Filologie, și, de asemenea, a primit titlul de cetățean de onoare al Capitalei.

Membru al Academiei Europene cu sediul la Londra (1992), membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari (Paris, 1992), președintele Comitetului Național Român UNESCO pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale (1992), membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (1999), membru de onoare al Academiei de Științe Morale și Politice a Franței (2004), membru al Academiei de Știinte și Litere din Danemarca (2003), membru al Academiei de Științe Morale și Politice din Franța - corespondent străin (2004), membru al Academiei din Atena (2009); membru al Academiei Regale a Doctorilor (Spania); Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară (Universita-tea “Al. I. Cuza” din Iași, Universi-tatea “Valahia” din Târgoviște, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureș, Uni-versitatea “George Bacovia” din Bacău, Universitatea “Petre Andrei” din Iași, Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad, Uni-versitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea “Titu Maiorescu” din București, ș.a.), dar și din străinătate, potrivit www.fnsa.ro și www.omniscop.ro.

A fost ales, la 9 martie 1991, membru corespondent al Aca-demiei Române, iar la 12 martie 1992 membru titular; vicepre-ședinte (1 februarie 1994 - 16 ianuarie 1998), președinte inte-rimar (15 octombrie 1997-16 ianuarie 1998) și președinte al Academiei Române, ales la 16 ianuarie 1998, reales la 11 februarie 2002. A deținut această funcție până la 20 aprilie 2006, notează www.omniscop.ro.

Din 2006 și până la data trecerii în neființă, a fost președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A mai deținut funcțiile de director al Institutului de Istorie și Teorie Literară “George Călinescu”, precum și de președinte (fondator) al Fundației Naționale pentru Știință și Artă. (Agerpres)

Lasă un comentariu