FINANȚĂRI DE PESTE 16 MILIOANE DE LEI PENTRU MUNICIPIUL SIGHIȘOARA

Distribuie pe:

Zilele acestea, primarul municipiului Sighișoara, Ioan-Iulian Sîrbu, a fost prezent la București pentru semnarea a două contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt proiecte în valoare de peste 16 milioane de lei, atât prin Componenta 11 - Turism și Cultură, cât și prin Compo-nenta 3 - Managementul Deșeurilor, informează reprezentanții municipalității.

Pe 19 octombrie 2022, s-a semnat contractul pentru proiectul “LUCRĂRI DE CONSOLIDARE - RESTAURARE LA ZIDUL CETĂȚII SIGHIȘOARA - TRONSOANELE 12, 16 ȘI 22”, eveniment ce a avut loc la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în prezența domnului ministru, Marcel Ioan Boloș și a doamnei secretar de stat Hegedus Csilla. Finanțarea obținută de Municipiul Sighișoara prin PNRR este de 12.320.620,44 lei, perioada de implementare a proiectului fiind de 47 luni.

“Este un moment de referință pentru cultura națională, pentru că facem ca obiective importante să contribuie la dezvoltarea economică în plan local și național, cu beneficii sociale și de mediu, pentru un turism cultural durabil. Investițiile pe care le semnăm astăzi, cu o alocare de 45 milioane euro, vor adăuga facilități pentru activități de cercetare și vor da posibilitatea organizării de expoziții și activități culturale în locațiile modernizate. Mulțumesc autorităților locale pentru preocuparea lor de a susține aceste proiecte de investiții atât de importante pentru comunitățile lor și creatoare de oportunități pentru România”, a declarat ministrul Marcel Boloș. Prin ruta turistică dedicată cetăților se dorește restaurarea a cinci cetăți din România pentru a le promova într-un mod integrat cu alte cetăți istorice în circuite care să atragă turiștii din țară și din străinătate.

Cel de-al doilea proiect finanțat prin PNRR și obținut de Municipiul Sighișoara este “ÎNFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA”, contract semnat de către primarul municipiului Sighișoara la 20 octombrie 2022, la sediul Guvernului României. La eveniment au participat și prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și minstrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos. “Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem «door-to-door», respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxuri speciale de deșeuri - deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări. Felicitări autorităților locale care au prioritizat îmbunătățirea managementului deșeurilor și au depus cereri de finanțare”, a declarat ministrul Barna Tanczos. Suma eligibilă și obținută pentru acest proiect este de 3.830.914 lei, fără T.V.A.

“După ce zilele trecute am aflat că s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția Variantei de Ocolire a Sighișoarei, iată, acum am reușit să obținem încă două proiecte cu finanțare nerambursabilă. Toate acestea sunt proiecte pentru Sighișoara, sunt proiecte de care aveam nevoie noi ca și comunitate. Mai avem, încă, cereri de finanțare depuse, se lucrează pentru a obține cât mai multe proiecte”, a declarat primarul municipiului Sighișoara, Ioan-Iulian Sîrbu.

Lasă un comentariu