DISTINCȚIA “ALAE” PENTRU PATRU PERSONALITĂȚI MUREȘENE

Distribuie pe:

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș de mâine se află patru proiecte de hotărâre privind acordarea distincției “ALAE” unor personalități mureșene. Este vorba de fostul director al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș, dirijorul Vasile Cazan (post mortem), Orbán György, profesor universitar emerit doctor inginer Vasile Boloș, doctor Madaras Alexandru - medic primar neurochirurg. Distincția “ALAE” (în latină însemnând aripi), instituită de Consiliul Județean Mureș în anul 2016, se poate acorda cetățenilor români sau cetățenilor străini, în timpul vieții acestora, pentru curajul de a izbândi, puterea de a inspira și excelența în domeniul de activitate, pentru contribuții deosebite în dezvoltarea vieții economice și sociale a județului Mureș, merite deosebite în domeniul științei, artei, culturii și sportului, contribuții majore la dezvoltarea și promovarea relațiilor în plan național și internațional a județului Mureș.

Vasile Cazan: SOLI DEO GLORIA”

“Propunerea privind acordarea post-mortem a distincției «ALAE» domnului Vasile Cazan se fundamentează pe meritele sale deosebite în domeniul artei muzicale mureșene și naționale, dovedite prin multiplele compoziții muzicale, precum și pe activitatea sa de dirijor. Domnul Vasile Cazan este recunoscut pentru activitatea sa, fiind distins cu multe titluri, dintre care amintim: Fibula de la Suseni acordată în 2012 de Instituția Prefectului Județului Mureș, distincția ProCultura acordată în 2015 de Primăria Municipiului Târgu Mureș. Totodată, pentru contribuția deosebită la viața culturală mureșeană i-au fost acordate nenumărate diplome de excelență”, se arată în referatul de aprobare al hotărârii. Vasile Cazan s-a născut în localitatea Chinari din județul Mureș în anul 1952, unde și-a început pregătirea ca muzician - la 8 ani, studiind vioara, viola și pianul.

Ca dirijor, a început de la 16 ani să lucreze cu mai multe ansambluri de muzică religioasă. Din anul 1990, după studii muzicale de dirijat coral la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, ajunge dirijor la Corul Mixt al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș unde îmbogățește fundamental repertoriul corului, iar din anul 1996 devine secretarul muzical al instituției. Începând cu anul 1998, Vasile Cazan a fost directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș timp de 22 de ani, fiind recomandat de marele compozitor Csíky Boldizsár pentru caracterul, seriozitatea, profunzimea și disponibilitatea sa pentru activitatea muzicală. În anul 1991 se perfecționează cu dirijorul Corului Madrigal, Marin Constantin. În perioada anilor 1996-1998 a participat la cursuri de măiestrie a dirijatului orchestral la New York cu celebrul Halász László de la Conservatorul Julliard. A compus multe lucrări corale, de asemenea a realizat nenumărate aranjamente pentru diferite formații (orchestră, cor, ansamblu de suflători), interpretate atât pe scena Filarmonicii, cât și pe alte scene în țară și în străinătate. A fost profesor și dirijor al corului Liceului de Artă din Târgu Mureș, precum și cadru universitar la Universitatea de Arte Târgu Mureș. A condus turnee artistice în Ungaria, Austria, Elveția, Germania, Franța, Belgia, Danemarca, Japonia, Canada și Statele Unite ale Americii. Motto-ul care se găsește scris la sfârșitul tuturor compozițiilor sale a fost: “SOLI DEO GLORIA”.

Compozitorul Orbán György, musician de talie internațională

Propunerea privind acordarea distincției “ALAE” domnului Orbán György se fun-damen-tează pe meritele sale de compozitor, dovedite prin multiplele compoziții muzicale, precum și pe activitatea sa de educator. “Domnul Orbán György este recunoscut pentru activitatea sa, fiind distins cu multe titluri, dintre care amintim: distincția Bartók-Pásztory (1991), distincția Erkel Ferenc (2002), distincția Artisjus (2005), distincția Kossuth (2014). Compozitorul s-a născut la Târgu Mureș, pe 12 iulie 1947, și a studiat la școala de artă, la specializarea pian.

Ulterior, și-a dat licența la Academia de Muzică din Cluj Napoca, secția compoziție, cu maeștrii Sigismund Toduță - doctor al Academiei de Muzică Santa Cecilia din Roma, și Jagamas János - muzicologul de muzică populară și cercetător al muzicii populare, și Eisikovits Miksa - compozitor. Între anii 1973-1979 a predat la Academia de Muzică și la Liceul de muzică de la Cluj Napoca. În 1979 s-a mutat la Budapesta, unde timp de 11 ani a lucrat ca editor la Editura Zenemû, predând în paralel, aproape 40 de ani, teoria muzicală, iar ulterior, compoziția la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. De la retragerea în pensie din 2009 se ocupă exclusiv cu activitatea compozițională. Piesele sale apar la editura muzicală Hinshaw din Statele Unite ale Americii, la editura Ferrimontana din Germania, la editurile Editio Musica Budapest și Ars Nova”, se arată în documentele care însoțesc proiectul de hotărâre.

Profesor universitar emerit doctor inginer Vasile Boloș, una dintre cele mai active personalități mureșene, cercetător recunoscut, publicist, o prezență fascinantă pe scena politică

Acordarea distincției “ALAE” domnului profesor uni-versitar emerit doctor inginer Vasile Boloș se funda-mentează pe ansamblul de contribuții aduse comunității mureșene sub aspect academic, științific și civic. Domnul profesor universitar emerit doctor inginer Vasile Boloș s-a născut pe 16 noiembrie 1947, la Turda, județul Cluj. Și-a făcut studiile liceale la Colegiul Național “Mihai Viteazu” din Turda, ur-mând apoi Facultatea de Mecanică la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca. La aceeași instituție academică urmează studii postuniversitare și studii doctorale. În anul 1985 susține o teză de doctorat cu o temă cu caracter de pionierat în România: “Cercetări cu privire la cinematica și tehnologia de fabricație a angrenajelor melcate spiroide” obținând titlul științific de doctor-inginer în domeniul “Inginerie industrială”. Tema abordată în cadrul tezei de doctorat i-a rămas subiect de cercetare pentru mai multe decenii, devenind un cercetător recunoscut și pe plan internațional în acest domeniu. Monografia sa “Angrenaje melcate spiroide” apărută în anul 1999, cele 8 brevete de invenții conexe temei, tezele de doctorat coordonate în calitate de conducător științific de doctorat și marele număr de articole de specialitate publicate în țară și străinătate permit afirmația că profesorul Vasile Boloș a inițiat și a contribuit major la crearea bazei științifice și tehnologice pentru introducerea acestei categorii de angrenaje la noi în țară.

După o perioadă de șase ani ca inginer în cadrul întreprinderii IMATEX Târgu Mureș (1970-1976), din septembrie 1976 devine primul cadru didactic, ca asistent universitar, al profilului de inginerie din cadrul Institutului Pedagogic din Târgu Mureș, devenit ulterior Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș. În intervalul 1976-1992 a parcurs treptele academice specifice de: asistent, șef de lucrări, conferențiar și profesor universitar, îndeplinind între anii 1990-2004 funcția de rector al universității. Pe parcursul celor aproape 14 ani, instituția parcurge un laborios și complex proces de constituire, dezvoltare și consolidare a celor trei facultăți de bază: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Științe și Litere și Facultatea de Economie și Drept din cadrul Universității Petru Maior. Acest efort colectiv, coordonat de profesorul Vasile Boloș ca rector, a făcut ca tinerii din județul Mureș să aibă șansa de a se forma și dezvolta profesional la un nivel superior într-un mare număr de specializări răspunzând astfel unei necesități social-economice a comunității mureșene. Activitatea depusă de domnul profesor universitar emerit doctor inginer Vasile Boloș?, în calitate de rector a fost recunoscută prin acordarea în anul 2002 de către Președintele României a Ordinului național “Pentru Merit” în grad de Cavaler, iar în anul 2003 i s-a acordat distincția “Fibula de la Suseni” și Diplomă de onoare de către Instituția Prefectului Județului Mureș. Domnul profesor universitar emerit doctor inginer Vasile Boloș, animat de dorința de a contribui și sub alte forme la dezvoltarea vieții social-economice și culturale a județului Mureș, s-a angajat cu responsabilitate la încheierea mandatelor de rector, în activitatea civico-politică. Astfel, pe parcursul a patru mandate, în intervalul 2004-2020, a avut calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș, în perioada 2012-2020 fiind președintele Comisiei social-culturale. Activitatea de consilier județean a fost remarcată și în plan național. Astfel consilierul județean Vasile Boloș a obținut în anul 2016 din partea “Centrului pentru politici publice CENPO, Cluj-Napoca” una din cele trei diplome “Responsabilitate în comunicarea cu cetățenii” acordate la nivelul întregii țări. În anul 2015, la momentul finalizării activității de cadru didactic titular și ieșirea la pensie, Senatul Universității Petru Maior din Târgu Mureș i-a acordat titlul de profesor universitar emerit. Pentru activitatea publicistică și editorială materializată în două monografii de specialitate, șapte cărți privind activitatea specifică mediului academic și social și patru volume de sinteze documentare, precum și pentru sprijinul acordat Bibliotecii Județene Mureș, această instituție i-a acordat, în anul 2020, diploma “PRO LIBRO SENATOR”.

Dr. Madaras Alexandru membru fondator al Societății Române de Chirurgie Cranio-facială

Acordarea distincției “ALAE” domnului doctor Madaras Alexandru se fundamentează pe meritele sale de medic neurochirurg, precum și pe lucrările sale științifice, ca rezultat al vastei experiențe profesionale. Dr. Madaras Alexandru, neurochirurg, medic primar, s-a născut la București, pe 1 iunie 1956. A obținut diploma de doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, în anul 1982.

Stagiatura a efectuat-o la Spitalul Județean Mureș, ca medic stagiar, apoi în anul 1985 a fost numit medic de circumscripție în comuna Răstolița. După nouă luni a revenit la Târgu Mureș, prin concurs, la stația de salvare, unde a lucrat șase ani ca medic pe ambulanță. De-a lungul activității sale și-a îndeplinit atribuțiile exemplar și și-a demonstrat în continuu cunoștințele dobândite. În activitatea sa, un rol important l-a avut calitatea și nu cantitatea muncii sale, fiind conștient de ce poate rezolva cu siguranță în materia patologiei coloanei cervicale și a tumorilor cerebrale. Prima noutate care se leagă de numele său este demararea chirurgiei vasculare, care până atunci era efectuată doar de către chirurgii cardiologi. Tot el a inițiat un tratament nou pentru bolnavii cu nevralgie de trigemen, fiind mult timp singurul în toată țara care a efectuat acest tip de intervenții. De asemenea, el a demarat explorarea frontală a herniei de disc cervical, cu colaborarea rinologilor, precum și îndepărtarea hipofizei pe cale nazală. De-a lungul carierei sale de neurochirurg de 25 de ani, împreună cu echipa secției clinice de neurochirurgie din Târgu Mureș, a realizat o schimbare semnificativă de atitudine, constând în refuzul de a accepta deteriorarea funcțională post intervenție chirurgicală, care afectează calitatea vieții bolnavilor. Lucrările sale științifice sunt rezultatul vastei sale experiențe profesionale. A scris mai multe lucrări și cărți, dintre care cea mai reprezentativă este lucrarea cu titlul “Arcfájdalmak” (Dureri ale feței), o carte ce acoperă un domeniu mai puțin studiat, care prin natura sa interdisciplinară este ghidul practic perfect cu privire la pașii specifici ce trebuie parcurși în vederea stabilirii unui diagnostic precis în această materie. Este membru fondator al Societății Române de Chirurgie Cranio-facială, al Fundației Szent Balázs, Asociației Madaras Kristály și al Muzeului de la Torba. Legat de acesta din urmă, trebuie amintită și această pasiune a dr. Madaras Alexandru - aceea de colecționar de obiecte de artă. El nu este doar colecționar împătimit de artă plastică, ci și colecționar perseverent al obiectelor de tip decorațiuni, obiecte de uz popular, care se pot admira într-o șură transformată în muzeu dintr-o curte a unei case țărănești din Torba. (D.B.)

DRAGOȘ BARDOȘI

Lasă un comentariu