În pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr din Duminica a 22-a după Rusalii, din 30 octombrie, Mântuitorul deleagă enigma despre rai și iad. El ne-a arătat că, dincolo de această lume, sufletul celor răposați este activ în toate funcțiile sale. El cugetă, dorește și simte. Dovadă, bogatul nemilostiv cunoaște cauzele chinuirii sale: viața fără sens; deci el judecă, simte durerea în starea în care se află. Bogatul, în dureri groaznice, își aduce aminte de frați și dorește să-i salveze, dar nu realizează aceasta, întrucât ,,după moarte, nimeni nu mai poate lucra pentru mântuirea sa” (Ioan IX, 4). Viața de dincolo de mormânt este o continuare duhovnicească a vieții pământești. După moarte, bogatul a mers în iad, iar săracul Lazăr în rai. (Luca XVI, 22-23). Totuși, cei rămași în această lume îi pot ajuta pe cei trecuți dincolo prin rugăciuni și acte de milostenie.
În Bisericile Ortodoxe, în prima sâmbătă din noiembrie, se oficiază parastase pentru morți. Catolicii îi cinstesc pe cei trecuți la cele veșnice, la 1 noiembrie.
Potrivit unei hotărâri a Sfântului Sinod BOR, în toate parohiile ortodoxe din România, creștinii ies la cimitir, sâmbătă, 5 noiembrie. Preoții oficiază slujba de parastas pentru pomenirea morților, se aprind lumânări la morminte, se dau pomeni pentru odihna sufletelor celor dragi, se depun flori la morminte. În unele zone se fac mese în cinstea și pomenirea morților. Acestea sunt vestigii ale vechilor agape sau mese frățești, obicei amintit în vechile rânduieli bisericești. ,,Noi îi poftim pe cei săraci și pe nevoiași la ospăț, pentru ca, astfel, serbarea noastră să devină pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasmă bine plăcută lui Dumnezeu”. (Tâlcuire la cartea lui Iov, atribuită lui Origen, cart. III). Tot pomană se numește și orice faptă de milostenie făcută pentru pomenirea și folosul morților, ca de pildă hainele sau lucrurile care se dau săracilor, binecuvântate de preot într-o molitvă specială.
De reținut că, parastasele sunt slujbe prescurtate ale slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare și iertare, rostite de preot la sfârșitul slujbei, urmate, ca și la înmormântare, de ,,Veșnica pomenire”. De regulă, se săvârșește în biserică, după Liturghie, iar când este cu putință, și în cimitir, la mormânt. La parastas se aduc, întru pomenirea celui răposat, colivă, pâine și vin, în niciun caz țuică sau alte băuturi alcoolice.
În afară de pomenirile făcute de rudele și urmașii răposatului, la soroacele stabilite de sfinții părinți, Biserica Ortodoxă face pomenirea morților și se roagă pentru ei, zilnic, la Litie, Miezonoptică, mai ales la Liturghie. Pomenirea se face la proscomidie, la ieșirea cu cinstitele Daruri și după sfințirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii și morți, când preotul pomenește în taină pe toți răposații, cu rugăciunea ,,Pomenește, Doamne, pe toți cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții celei de veci și-i odihnește pe dânșii, Dumnezeul nostru, unde strălucește lumina feței Tale”. Nimic altceva nu este de folos pentru cei adormiți, decât a aduce pentru dânșii Jertfa cea fără de sânge sau a fi pomeniți în timpul săvârșirii ei. În afară de pomenirea zilnică a celor răposați, Biserica are, în cursul anului bisericesc, și zile anume orânduite sau închinate pomenirii generale a tuturor celor răposați, din toate vremurile și din toate locurile. Cum, de altfel, se va proceda și sâmbătă, 5 noiembrie, în sîmbăta morților, moșii de toamnă, în amintirea celor dragi, care au trecut din această viață în viața de dincolo, în veșnicie. Avem, noi, românii, un cult emoționant, plin de emoții, pentru neuitarea celor dragi, dovadă numărul mare de credincioși, unii dintre ei n-au fost tot anul prezenți la o slujbă, în biserică, dar, de data aceasta, cu o floare în mână și cu o lumânare, își vor aduce aminte că toți suntem trecători pe acest pământ...
Vasile Bota
