ANUNȚ IMPORTANT! Înscrieri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece și a suplimentului pentru energie

Distribuie pe:

Începând cu data de 1 noiembrie 2022, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș demarează acțiunea de primire a cererilor - declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie, precum și a documentelor însoțitoare, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2022 - 31 martie 2023.

Pot beneficia de acest drept, familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1.386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2.053 lei. Dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței se stabilește o singură dată pentru toată perioada sezonului rece.

Depunerea solicitărilor se poate face după cum urmează:

* până la data de 20 ale lunii, acordarea dreptului se va realiza începând cu luna respectivă;

* după data de 20 ale lunii, acordarea dreptului se va realiza începând cu luna următoare.

Formularul “Cerere - Declarație pe propria răspundere” poate fi ridicat, completat și depus personal la Casa de Cultură “Mihail Eminescu” (Casa Tineretului), situată în Târgu Mureș, strada Nicolae Grigorescu nr. 19, sau completat, semnat și transmis electronic la adresa de e-mail: registratura.das@tirgumures.ro împreună cu documentele doveditoare, începând cu data de 1 noiembrie 2022, respectând următorul program:

* Luni-Vineri: interval orar 8.00-16.00.

Totodată, familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la valoarea de 1.386 lei/persoană în cazul familiei și de 2.053 lei în cazul persoanei singure, beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:

* 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;

* 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;

* 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;

* 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.

Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, și se plătește astfel:

* furnizorului, dar nu mai mult decât consumul facturat, în cazul suplimentului;

* direct titularului, în cazul suplimentului pentru consumul de combustibili solizi.

Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței sau separat, atunci când sunt îndeplinite condițiile de acordare.

Formularul “Cerere - Declarație pe propria răspundere” trebuie să fie însoțit, după caz, de documente doveditoare. (Doc. “Acte necesare în vederea obținerii ajutorului pentru încălzirea locuinței”).

Deținerea unuia dintre bunurile menționate AICI conduce la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. (Doc. “Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței”).

Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale, precum și nedeclararea bunurilor deținute, în scopul vădit de a obține foloase materiale necuvenite, constituie infracțiune de fals, uz de fals sau înșelăciune, după caz, si se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului Penal.

Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale sau lemne și combustibili petrolieri se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referință care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) și 320 lei/lună (pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

Pentru orice alte informații vă rugăm să apelați Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș la numerele de telefon: 0365/43.08.59, 0725/40.33.15 sau 0728/88.74.40 puse la dispoziție publicului, de luni până vineri, între orele: 8.00-15.00.

Reamintim faptul că, ori de câte ori situația o va impune, vom reveni cu informații actualizate în ceea ce privește acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece și a suplimentului pentru energie.

Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș

Lasă un comentariu