* Dacă vlahii, stăpânii Munților din Balcani, sunt “ai noștri”, frați buni de sânge și de limbă română, atunci și istoria lor trebuie să fie “a noastră”, cu biruințele și tragediile ei. Între ele, MOSCOPOLE ocupă un loc de frunte: genocid al aromânilor din Albania, dar și moment uriaș de conștiință identitară
Nicio așezare vlăhească n-a înflăcărat într-atât imaginația contemporanilor precum Moscopole. Din vârful munților de unde își pășteau turmele, aromânii fârșeroți, cu crucea desenată pe frunte, ajunseseră la bogății incredibile prin truda și hărnicia lor. Iar perla coroanei era Moscopole, capitala rumânilor din Albania, a cărei faimă ajunsese până departe în Europa. Cronicile vremii poartă, încă, luminile de atunci. Trăiau în belșug, ca niște împărați! Cartierele lor erau bogate, frumoase, mărețe. În mijlocul acestora se ridicau, ca brațe rugătoare, clopotnițele zecilor de biserici și impunătorul local al Academiei Noi, pentru a cărui renovare, cetățenii din Moscopole au cheltuit mii de lire de aur. În familiile armânilor, unde stăpânea un respect sfânt al tradiției, era un lux orbitor, dar un lux plin de eleganță! Femeile erau îmbrăcate în velure și brocarturi scânteind de nestemate. Aveau pantofii împodobiți cu mahmudii de aur. La mese se serveau din faianțe, cu tacâmuri de aur și argint, pereții caselor, zugrăviți în uleiuri, aveau oglinzi de Veneția. Până și mânerele măturilor erau împodobite cu aur!
În căutarea vremurilor de aur
Așezată la capătul unui drum sinuos prin pădure, Mănăstirea “Ioan Botezătorul” e, azi, cel mai bun punct de belvedere din Moscopole. În anii de glorie, era unul dintre locurile de pelerinaj cel mai căutat. De aici, vlahii priveau, ca dintr-un amfiteatru, până departe, spre văile ce coborau către mare. Evocările au rămas, dar strălucirea s-a stins. Mai trăiește în cărți și în poveștile oamenilor. Stau la umbră, în amiaza de septembrie, în curtea mănăstirii, sub niște brazi seculari, care-au prins “vremurile de aur” ale Moscopolei. O liniște asurzitoare s-a așternut peste impresionanta istorie a aromânilor. Întinsă pe cinci coline și despărțită în două de “râul Dzegă”, Moscopole avea, pe la 1750, peste 60.000 de locuitori, mai mult decât Atena!, și controla alte câteva așezări din jur, cu zeci de mii de locuitori fiecare. Atrași de renumele orașului, veneau oameni de pretutindeni ca să viziteze Mecca Aromânilor, orașul cu 70 de biserici, îmbrăcate în odoarele cele mai scumpe, lucrate de artiști aromâni, din argint; se înghesuiau să admire palatele de marmură, cu grădini și cișmele frumoase; veneau să admire picturile și sculpturile, să ia contact cu eleganța femeilor, să le imite noblețea ținutei. Iubitorii de cultură se grăbeau să-i asculte, în “Noua Atenă”, pe dascălii vlahi de la Academie și să vadă minunea mașinilor de tipărit propovăduiri. Călătorii străini au lăsat cele mai prețioase și credibile dovezi despre marea civilizație aromânească. “Cine a trecut pe lângă satele pline de mizerie ale bulgarilor, după ce a trecut prin cătunele sărăcăcioase ale grecilor din Epir sau pe lângă casele de piatră, cu totul modeste, ale albanezilor, se simte cu atât mai fermecat la priveliștea ce-i oferă satele românești, care se impun - nu numai prin poziția lor și prin întreaga lor înfățișare, ci mai ales prin măreția caselor și aranjamentul lor dinăuntru. Iar expresia lor cea mai înaltă este Moscopole”, notează ofițerul englez William Martin-Leake.
Pline de laude și de semne de exclamație, cronicile timpului n-au răspuns, din păcate, la o întrebare fundamentală: Cum se face că un neam de păstori au ajuns la un asemenea nivel de civilizație? Ce i-a ridicat, în numai câteva sute de ani, de la îndeletnicirea de simpli ciobani, la nivelul de oameni bogați, mecenați, constructori de mari monumente ale arhitecturii europene, giuvaergii celebri, mari învățați în academiile Balcanilor și-ai Europei? Ce mister, încă nedezlegat, ascunde epoca de glorie a Moscopolei?
Cărăvănarii Europei
Dacă vrei să afli despre istoria cetății Moscopole și a aromânilor fârșeroți, toată lumea te îndreaptă spre Pandi Bello. Merg și eu să-l întâlnesc în Corcea, cel mai mare centru aromânesc de azi, din Albania, aflat la numai câțiva kilometri de Moscopole. Muzicolog de rang european, Pandi Bello e și o enciclopedie valahă. Ne-am dat întâlnire într-un cartier aromânesc, plin de forfotă și culoare: “Familia dragului meu prieten Ion Caramitru e chiar de aici, din Corcea. Și scriitorul Victor Eftimiu e originar din oraș, iar Toma Caragiu s-a născut tot în zonă. Familia Becali se trage tot de la noi. Multe nume din istoria României se trag din Corcea! Știați că mama lui Lucian Blaga era din Moscopole? Emanuil Gojdu, Alexandru Mocioni, Andrei Șaguna, sunt toți moscopoleni. Goga și Sadoveanu se trag, ca neam, tot de pe-aici. Știați?”
Îl rog pe Pandi Bello să-mi răspundă la marea întrebare legată de vlahi: cum se face că niște simpli păstori (cum li se spune, în general, vlahilor) au ajuns la un nivel de bogăție și de civilizație care a impresionat Europa acelui timp? Cum se face că un neam de păstori din munți dă mari arhitecți, mari artiști, istorici și literați, avocați și afaceriști?
“Dar moscopolenii, încă de pe la 1300, își trimiteau copiii la studii la Padova, în Italia, la una dintre cele mai vechi universități din lume!”, spune Pandi Bello și se pune pe povestit...
Oameni încercați, umblați, în transhumanță, cu oile lor, peste tot prin Europa, moscopolenii intuiesc foarte devreme șansa extraordinară a comerțului. Cine știa mai bine decât ei cele mai bune și mai sigure drumuri de-a lungul Balcanilor, din Asia până în Occident? Și cine mai avea curajul de a se aventura, săptămâni întregi, pe orice vreme, dintr-un colț de imperiu în colț de alt imperiu? Pe lângă oierit, fârșeroții încep, încă din Evul Mediu, să se ocupe cu “cărvănăritul”, caravane comerciale. La început, duc laptele și lâna lor, apoi, mulți dintre celnici se dedau cu totul comerțului. Transporturile cu caravanele de cai și catâri ajunseseră cel mai sigur mijloc de înavuțire. În scurt timp, moscopolenii ajung să stăpânească întreaga Mediterană, cu tot cu porturile sale, legând, în mersul tărăgănat al “cărăvanelor” lor, medinele pline de parfum ale Asiei, cu cetățile cele mai înaintate ale Occidentului, Istambulul și Atena cu Veneția sau Marsilia, burgurile habsburgice cu târgurile Imperiului țarist! Aproape tot ce se exporta din Turcia trecea prin mâinile lor, tot ce intra se distribuia prin ei. Și, din toate părțile, averile ajungeau în vârf de munte, în cetatea tot mai prosperă și mai frumoasă a Moscopolei. Moscopole lucra cu Veneția! Erau cei mai puternici comercianți, dar nu numai. Avem la Corcea un muzeu de artă medievală: o să vedeți acolo un nivel al picturilor incredibil. Să cercetați atent bisericile din Moscopole, să vedeți pictura murală! Nici acum nu există un dicționar în patru limbi în Albania: la Moscopole, așa ceva s-a tipărit la 1650. Strălucirea Moscopolei n-a însemnat doar lux orbitor, ci și dedicare pentru marea cultură. Pe cât de mult vor fi investit în confort, pe atât de mult au investit moscopolenii în cultura și în educația copiilor lor, mai școliți și mai apropiați de spiritul occidental cu fiecare generație.
Ciprian Rus
(Autorul mulțumește doamnei Daniela Stoica, de la Consulatul Onorific al României la Corcea, Mirelei Veriga, șefa comunității aromâne din Corcea, și soțului său, Beni, pentru prețiosul ajutor și ghidaj oferit în cursul documentării din Albania.)
Formula AS nr.1540 (41),
20-27 octombrie 2022
(va urma )
