Flori pentru mama

Distribuie pe:

Cât ai fost în viață nu ți-am dus flori niciodată. La noi, la țărani, nu era obiceiul să duci flori mamelor sau femeilor dragi. Astăzi, în Sâmbăta morților, la mormântul din cimitirul din deal, îți duc și eu, asemenea consătenilor mei, o crizantemă, floarea morților, și o lumânare. Acolo sus, în cer, te vei bucura. Sunt fiul risipitor, care, din când în când, se întoarce ostenit la mormântul tău, cu o rugăciune către Tatăl ceresc să-ți odihnească sufletul în lumina de dincolo. Cât ai trăit pe pământ, m-ai ocrotit, m-ai îndrumat să învăț, să devin om cu carte. Te-ai întristat la toate încercările mele nereușite și te-ai bucurat atunci când am izbutit în viață. Parcă mai ieri era ziua în care mă așteptai să mă întorc de la oraș, nici domn, nici țăran. Îmi aduc aminte, în serile albastre, când, copil fiind, mă donjeneai cu blândețe și mă iertai pentru năzdravăniile mele.

Astăzi, curtea casei părintești este pustie, un lanț ruginit și o cușcă părăsită îmi amintesc de paznicul curții. La poartă nu mă așteaptă nimeni să mă întrebe ce mai fac nepoții, nimeni nu mai întreabă dacă sunt flămând, sănătos, dacă o duc bine, dacă sunt bine cu serviciul... Strănepoții tăi sunt departe, în țară străină, nu are cine să mai strige: ,,Buni, dă-mi să mănânc”. Acum poate e târziu să-ți duc o floare și să-ți cer iertare. Îmi rămâne doar ruga către Maica Domnului și nădejdea că într-o zi ne vom reîntâlni.

Doamne, cât de mult îți duc dorul! Uneori îmi reproșez că nu am făcut destul pentru a-ți prelungi viața pe pământ, că nu te-am dus la doctor mai din timp, că nu am reușit să șterg lacrimile din ochii tăi albaștri, când sufereai fără să-mi spui ce te doare.

Pe vremuri, la noi în sat, creștinii ieșeau la morminte în cimitir, în Sâmbăta lui Lazăr, când prunii erau în floare și îți ziceai că ești în gradina raiului. Astăzi nici nu-mi dau seama cât de repede au trecut anii, și parcă ieri eram un copil pe care, ținându-l de mână, îl duceai la biserică, iar acum sunt și eu un om bătrân, care trăiește cu nostalgia vremurilor frumoase de altădată.

Vasile Bota

Lasă un comentariu