Sub pasul greu al timpului s-au scurs atâția ani de la moartea mult prea timpurie a mamei mele...
O frunză și o umbră-au lunecat
Pe lângă mine, strânse-ntr-un oftat,
Era prea toamnă și era prea greu
Să strige-n golul adâncit mereu
În trupul zilei și-n sufletul meu.
O frunză și o umbră-au lunecat,
Cum ani-au lunecat neîncetat,
Fără de veste, fără încetare,
Când timpul doar privește cu mirare
La tot ce-mbătrânește și dispare.
O frunză și o umbră-au lunecat
Și calc, tot calc pe toamne-ngândurat,
Căzând și el cu umbra lui mereu.
Poate a fost o frunză gândul meu
Sub pasul timpului mereu mai greu.
Dorian Marcoci
