Conferința pastoral-misionară de toamnă, derulată la Târgu Mureș

Distribuie pe:

Joi, 3 noiembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul preoților din cele cinci protopopiate ale județului Mureș, cu prilejul conferinței pastoral-misionare de toamnă. Tema întrunirii s-a desfășurat sub genericul “Sfinții isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț - modele pentru dobândirea liniștii sufletești într-o lume tumultoasă” și s-a încadrat în planul-cadru al Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. În contextul festivităților dedicate Anului Centenar al Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria (1922-2022), conferința preoțească din acest an a avut un caracter solemn, fiind evocate, totodată, și chipurile luminoase ale primilor suverani ai României întregite.

Întrunirea a debutat la ora 10.00, cu slujba de Te-Deum, oficiată la biserica “Înălțarea Domnului” - Catedrala mare din Târgu-Mureș, de către un sobor de clerici, în prezența Ierarhului nostru. Lucrările conferinței s-au desfășurat începând cu ora 10.30, la Casa de Cultură “Mihai Eminescu” din municipiul reședință de județ, întrunirea fiind prezidată de către Arhipăstorul Alba Iuliei. În debutul evenimentului, părintele Olimpiu Zăhan, protopop al protoieriei Târgu-Mureș, a adresat tuturor celor prezenți cuvântul de bun venit. Apoi, părintele Marius Filip, preot al parohiei Bobohalma, protopopiatul Târnăveni, a susținut prelegerea cu tema “Sfinții isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț - modele pentru dobândirea liniștii sufletești într-o lume tumultoasă”.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a rostit o cuvântare despre credința Regilor României Mari și despre atașamentul lor față de valorile Bisericii strămoșești, în contextul Anului Centenar al Încoronării. Evenimentul a fost încununat de un moment artistic deosebit, pus în scenă de către un grup de elevi ai Liceului Vocațional de Artă din Târgu-Mureș. În prezența Întâistătătorului Eparhiei noastre și a clericilor mureșeni, tinerii au susținut un recital de muzică clasică.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Chiriarhul nostru a spus: “Atât Regele Ferdinand, cât și Regina Maria, în tinerețea lor, au primit o aleasă educație religioasă și morală. În familiile lor, au fost deprinși cu rugăciunea și cu citirea Sfintei Scripturi. Ajunși, mai târziu, în spațiul românesc, ei au îndrăgit Ortodoxia noastră cu tradițiile ei și mănăstirile noastre cu patrimoniul lor sacru. Mereu au pus la prezidiul guvernării, chipurile voievozilor români, încât, urmând pilda acestora, Suveranii noștri au sprijinit admirabil Biserica străbună. Când războiul cumplit s-a abătut peste țara noastră, ceea ce a menținut curajul și a sporit puterea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria a fost legătura lor strânsă cu Dumnezeu. Din conduita și vorbele lor reiese clar conștiința dependenței lor de Atotputernicul Creator, fără Care nu putem face nimic. Așezându-se umili sub aripile Providenței divine, Suveranii noștri au putut să acționeze ca protagoniști de forță în zămislirea evenimentului epocal din viața românilor: Marea Unire din 1918”.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei

Lasă un comentariu