Fisă de neam
Ca să înțeleg mai bine cum erau fârșeroții, Pandi Bello mă trimite la cartea lui Theodor Capidan, el însuși aromân, mare cercetător la școala de la Cluj a lui Sextil Pușcariu. Nimeni nu a surprins mai bine firea moscopoleanului decât Capidan, după lungile sale vizite în zonă din perioada interbelică: “Fârșerotul, așa cum l-am cunoscut, e foarte mobil, cu mișcări degajate și spontan la vorbă. Ce deosebește pe un aromân de un grec, albanez sau bulgar e, în primul rând, acea energie care, în orice împrejurări s-ar găsi, îl face capabil să-și croiască mai repede un drum în viață. De la păstorul cel mai umil, cu viața vecinie pe drumuri, până la orășeanul ajuns prin comerț la bogății fabuloase, se observă același spirit neastâmpărat. Aromânul trăiește foarte cumpătat. Am petrecut veri întregi printre ei și nicăieri nu am întâlnit un aromân beat. Când vine vorba să-și înfiripeze o afacere, e în stare să facă toate economiile posibile. Numai lenea și risipa nu i se pot atribui. În schimb, odată ajunși la o situație materială care le poate asigura o viață lipsită de griji, știu să beneficieze de toate acele comodități ale unei civilizațiuni înaintate. Dacă aromânul e activ, sobru și econom, nu e mai puțin inteligent; sunt impunători prin deșteptăciunea lor...”.
Cei care nu se temeau de nimeni
Cu 600 de locuitori, majoritatea “vinituri” strămutate de comuniști, Moscopolea de azi e doar amintirea a ceea ce a fost cândva: o stațiune turistică încă insuficient exploatată, dintr-o Albanie săracă, rămasă mult în urma Europei. Contrastul dintre istorie și realitate e copleșitor! Poveștile auzite nu se potrivesc cu ce văd. Doar podul vechi și cele câteva biserici superbe au mai rămas până azi, și vechile străduțe înguste, pavate recent cu piatră. O iau la pas, în amiaza însorită de toamnă, mă întorc încercând să-mi imaginez forfota de altădată, strălucirea din poveștile lui Pandi Bello. “Corespondențe și comenzi soseau de pretutindeni; se descărcau mărfuri la marile caravanseraiuri și se încărcau manufacturate pentru toate direcțiunile. Se lucra zi și noapte. Erau bresle de arămari sau cazangii, lăcătuși, cuțitari, argintari croitori, tabacii, papugii; dar mai erau bumbăcari, sapungii, pietrari și zugravi. Toți lucrau nepregetat, iar lucrul era foarte bine organizat, pentru ca să poată satisface nevoile Veneției. Încărcate pe caravane, în șiruri lungi, toate aceste bogății treceau pe sub ochii albanezilor și ai turcilor, care vedeau în ele aur și numai aur, iar asta le excitau instinctele distrugătoare... Dar chiar în timpul turcilor, moscopolenii aveau miliții proprii, oameni aleși să le apere caravanele, casele, teritoriul. Nimeni nu avea curajul să se atingă de ei! De ce? Pentru că înțelegerea lor era direct cu sultanul; iar taxele moscopolenilor, taxe uriașe, după profiturile pe care le făceau, nu ajungeau la oricine, mergeau direct la mama sultanului!”, mă lămurise Pandi Bello.
Prăpădul
“Dacă ar fi căzut Imperiul Otoman cu numai 100 de ani mai devreme, cine ar mai fi fost ca noi? Unde ar fi ajuns Moscopole azi?!”, îmi spusese Pandi Bello cu tristețe în glas, la despărțire. Maiestuoasa poveste a Moscopolelui ascunde, de fapt, o mare dramă. Tolerați sute de ani, moscopolenii deveniseră prea puternici și începeau să deranjeze. Bogățiile și privilegiile de care se bucurau pe vremea stăpânirii turcești a
Albaniei ațâțau ura și instinctul sălbatic de jaf. Școlile din Moscopole înfloreau, dar geniul despotismului otoman - dușman al oricărei prosperități - nu putea suferi ca un oraș liber să se ridice în sânul imperiului său. Tocmai această prosperitate fenomenală a fost nenorocirea noastră”, afirma Pandi Bello. Cu timpul, toate cetățile din zonă fuseseră lăsate la bunul plac al bandelor de bajbujuci, pe care Stambulul nu mai voia sau nu le mai putea stăpâni. Caravanele pline de bogății erau amenințate la tot pasul. Dar chiar și așa, populația Moscopolei se înmulțea, aromâni din alte părți veneau, atrași de splendoarea cetății. Toate astea, până într-o zi; o zi de toamnă, ca asta de azi, în care pășesc pe ulițele bătute în piatră din Moscopole.
CIPRIAN RUS
(Autorul mulțumește doamnei Daniela Stoica, de la Consulatul Onorific al României la Corcea, Mirelei Veriga, șefa comunității aromâne din Corcea, și soțului său, Beni, pentru prețiosul ajutor și ghidaj oferit în cursul documentării din Albania.)
Formula AS nr.1540 (41), 20-27 octombrie 2022
(Va urma)
