Concedierile din presa scrisă de limba maghiară nu sunt un motiv de bucurie pentru nimeni

Distribuie pe:

Am aflat cu toții de marile și multele concedieri care vor apărea în presa maghiară din România, ca urmare a crizei economice care, clar, se manifestă și în Ungaria. Ceea ce nu am știut mulți dintre noi, e numărul de ziare și publicații de limbă maghiară susținute și sponsorizate de guvernul ungar existente pe teritoriul țării noastre, în special în Transilvania, și tot foarte puțini dintre noi știm procentul de implicare la nivel de investiții în toate laturile vieții noastre, social-economic, politic, a guvernului ungar. Investițiile făcute de ei ar fi trebuit să fie ale noastre, ale guvernului român și, poate, dacă noi ne-am fi făcut treaba, nu ar fi fost nevoie să vină ungurii să ne construiască baze sportive, locuințe, școli și grădinițe demne de secolul XXI.

Este tristă vestea că atâția oameni vor rămâne fără locuri de muncă, în prag de iarnă și în plină criză economică. Nu e motiv de bucurie, pentru că niciunul dintre noi nu știm când ne va veni rândul, când făbricuța, atelierul, magazinul, biroul, barul sau restaurantul unde lucrăm își va trage obloanele. Este o situație urâtă și e păcat că s-a ajuns aici.

Ce este și mai trist și mai urât este că am realizat faptul că cetățenii români de etnie maghiară, prietenii noștri, vecinii, colegii susțin presa scrisă în limba maghiară. Își fac abonamente, folosesc serviciile de publicitate ale acestor ziare, liderii maghiari, preoții îndeamnă cetățenii să-și facă abonamente, tocmai pentru a ajuta și păstra pe piață ziarele și publicațiile de limbă maghiară. Bravo lor!!! Concurența naște calitate! Mereu au fost cu un pas înaintea noastră în ceea ce privește unitatea și cunoașterea priorităților lor. Românii nu fac așa ceva. Nu, nu. Sunt prea ocupați să fie patrioți... în trecut. Tot omagiem, pe la colocvii și întruniri cultural-istorice, trecutul. Cui îi pasă de viitor? Istoria, cultura noastră vor avea mereu un loc de cinste în viața noastră, dar, oare, unde și cum o vom mai aduce în prezent, o vom perpetua în viitor dacă dispar ziarele, publicațiile în limba română? Ce vom face? Oare colegii de breaslă maghiari vor publica materiale despre Mihai Eminescu, Ziua Națională a României și Unirea Principatelor Române?

Câte parohii au abonamente la ziare? Câte primării din cele 103 de unități administrativ-teritoriale din județ au măcar un abonament? Câți dintre politicienii noștri s-au deplasat la un monument istoric și au pledat pentru importanța publicațiilor românești în prezentul și viitorul nostru ca nație, ca țară? Câți români își fac un abonament la un ziar de limbă română, măcar din patriotism? Da, cultura, tradițiile și istoria se pot transmite prin viu grai, dar, în viitor, publicațiile, ziarele actuale vor fi privite, cinstite și prețuite la fel cum cinstim, prețuim noi letopisețele care au purtat prin timp istoria, cultura și tot ADN-ul nostru ca nație.

Patriotismul, după părerea mea, înseamnă mai mult decât depuneri de coroane și agape în care cântăm “Noi suntem români”. Patriotismul începe de la locul de muncă, de la promovarea și achiziționarea produselor românești pentru susținerea economiei, până la conservarea trecutului și scrierea prezentului pentru ca să avem o bază pentru viitor, pentru că ceea ce noi trăim acum va fi istorie pentru cei care vin după noi. Avem datoria patriotică de a lăsa moștenire letopisețe cu greșelile noastre, cu victoriile noastre și cu tot ceea ce am învățat din toate acestea.

În speranța că toți colegii de la publicațiile maghiare, care vor fi concediați, vor trece cu bine peste acest hop greu din viața lor, sfătuiesc românii să fie patrioți, faptic, prin susținerea ziarelor și publicațiilor tipărite în limba română. Când vor dispărea toate acestea, va fi prea târziu să ne pară rău!

Dacă Manuscrisele de la Marea Moartă nu ar fi existat, dacă Eminescu nu ar fi scris, dacă Păunescu nu ar fi fost publicat, dacă Biblia nu ne-ar mai fi carte de căpătâi, așa cum ar trebui să fie, istoria, cultura și credința noastră ar fi fost mult mai sărace. Haideți să facem ceva pentru noi, pentru fiecare dintre noi și pentru cei care vor vrea să-și cunoască istoria.

Antonela Dumitrache

Lasă un comentariu