Șopotele cu apă vie
“Babu ne-o luat di mână când eram miți, ne-o arătat apa”, povestește Papu Thoma. Așezată sus, în munte, Moscopole a fost recunoscut mereu pentru izvoarele reci, curate, care astâmpărau setea puhoaielor de pelerini ce veneau să se roage în bisericile cu turle de aur. Nu e nici azi colț de stradă în Moscopole unde să nu găsești frumoase cișmele din piatră: unele sunt de pe la 1600, altele mai noi, după modelul din bătrâni. “Părinții și bunicii ne-au dat apă din mâinile lor. Ei sunt cu sufletul aici, printre noi, câtă vreme mai curge apă prin cișmelele noastre”, spune Papu. Dăm împreună un tur al bisericii împărătești în care slujește. Totul, de la clopotnița zveltă, la curtea intimă, cu parcul ei minunat, de la lucrătura sobră în piatră la dichiseala catapetesmei, de la sfinții delicați și aburoși, la amvonul din care vor fi vorbit mari erudiți aromâni, absolvenți de Padova, totul stă mărturie măreției de odinioară. Nu opt, nu șase biserici, nu o mănăstire, nu un pod - doar o cișmea din piatră să mai fi rămas în picioare, după toate jafurile păgânilor, și am fi putut citi o istorie întreagă în ea: din asprimea pietrei, din rafinamentul tăieturii, din cătarea leului blând, așezat ca paznic deasupra ei, din fiorul de gheață al apei de munte, curgătoare de sute de ani și până azi, cât de frumoasă a fost Moscopolea de odinioară!
Papu Thoma iese din “bisearică” și așteaptă, răbdător, să mă umplu de măreția și frumusețea sfinților care duc mai departe credința vlahilor din Albania. Dar nu mă lasă să plec până nu mă duce să văd cișmeaua bunicului său. “Papa meu piștia oile tu munte!”. Urcăm într-acolo. “La izvor, țe dice șopotu”, îmi zâmbește cu zâmbet de copil. “Șopotu al Papu Nașu, tu pădure, ascuns!”. Într-un târziu, ajungem la cișmeaua bunicului.
- Dacă nu bei apă de aici, din cișmeaua bunicului, degeaba ai venit să scrii despre Moscopole!
Beau din șopotul lui Papu Nașu, beau cea mai rece și mai curată apă din lume, apă cum numai în munții noștri cei românești mai găsești, ca și cum, în adâncurile pământului, izvoarele ar ține și azi strânsă frăția veche a neamurilor vlăhești.
Seara, târziu, răsfoind cărțile despre tragedia Moscopolei, citesc că, după ultimele raiduri barbare, întreaga cetate devenise un uriaș morman de piatră și de cenușă. Dar de sub pietre, în liniștea mormântală de după apocalipsă, de peste tot, prin toate colțurile vechii cetăți, începuseră să țâșnească izvoarele...
Ciprian Rus
(Autorul mulțumește doamnei Daniela Stoica, de la Consulatul Onorific al României la Corcea, Mirelei Veriga, șefa comunității aromâne din Corcea, și soțului său, Beni, pentru prețiosul ajutor și ghidaj oferit în cursul documentării din Albania.)
Formula AS nr.1540 (41), 20-27 octombrie 2022
(Sfârșit)
