Soós Zoltán: “Am sancționat operatorul de salubritate și vom continua să monitorizăm modul de colectare al deșeurilor. Cu sănătatea târgmureșenilor nu ne jucăm!”

Distribuie pe:

Începând de luni, 7 noiembrie, pe raza municipiului Târgu Mureș operează Compania de Salubritate Brantner Vereș SA.

Direcția Poliția Locală, prin atribuțiile prevăzute de lege, a efectuat verificări în zonele de depozitare a deșeurilor situate pe spațiile publice din cartiere, în contextul în care există numeroase sesizări în spațiul public cu privire la neridicarea gunoiului.

Noul operator de salubritate, amendat

Astfel, s-a constatat faptul că noul operator de salubritate nu a respectat graficul de colectare a deșeurilor de pe raza municipiului Târgu Mureș și au fost aplicate 30 de amenzi.

“Am sancționat operatorul de salubritate și vom continua să monitorizăm modul de colectare al deșeurilor din oraș. Am avut răbdare și manifestăm înțelegere față de operator, dar și compania de salubritate și ADI Ecolect trebuie să fie conștientă că pentru noi, sănătatea târgmureșenilor este pe primul loc și nu ne jucăm cu așa ceva!”, a declarat Soós Zoltán.

Sancțiunile, cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei, sunt prevăzute în Anexa nr. I la Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 302/2021 referitoare la actualizarea măsurilor pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curățeniei, respectarea normelor de igienă și înfrumusețarea municipiului Târgu Mureș.

Serviciul Relații Interne și Internaționale

Lasă un comentariu