Eurovision 2023: Înscrierile pentru Selecția Națională au început luni, 14 noiembrie

Distribuie pe:

Concursul va avea loc în Marea Britanie, care va organiza evenimentul în numele Ucrainei

Înscrierile pentru Selecția Națională a Eurovision Song Contest (ESC) 2023 au început luni, 14 noiembrie. Compozitorii, români și/sau străini, pot aplica până pe 11 decembrie 2022, cu piese originale în primă audiție, a anunțat Televiziunea Română, transmite News.ro

O altă noutate vizează modalitatea de înscriere: piesele pot avea sau nu interpret. În cazul înscrierii unei piese fără interpret (cu interpret „de studio"), interpretul care va intra în concurs va fi propus de echipa Eurovision România și ales de comun acord cu autorul/autorii melodiei.

Toate informațiile privind modalitatea de înscriere și de organizare a concursului sunt disponibile în Regulamentul Selecției Naționale, care poate fi accesat pe site-ul oficial: http://eurovision.tvr.ro/2023/regulament.html.

Selecția Națională cuprinde etapele de înscriere, preselecție și selecție, în urma cărora se va alege cea mai bună piesă pentru a reprezenta România la Liverpool.

Calendar:

- 14 noiembrie - 11 decembrie 2022: înscrieri;

- 14-16 decembrie 2022: preselecția pieselor;

- 17-18 decembrie 2022: publicarea rezultatelor preselecției celor 12 compoziții; depunerea și soluționarea eventualelor contestații;

- 19 decembrie 2022: publicarea rezultatelor finale ale Preselecției;

- 11 februarie 2023 - Selecția Națională Eurovision România 2023 - live Tv show.

După încheierea perioadei de înscrieri, cele 12 piese finaliste vor fi alese de membrii juriului preselecției.

Câștigătorul, reprezentant al României la competiția internațională ESC 2023, va fi ales pe data de 11 februarie 2023, în cadrul unui show realizat și difuzat în direct de Televiziunea Română.

Ediția din 2023 a concursului Eurovision va avea loc în Marea Britanie, care va organiza evenimentul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanșat de Rusia. Evenimentul va avea loc la Liverpool Arena și va consta în două semifinale, transmise în direct pe 9 și 11 mai, și o finală, pe 13 mai 2023.

Lasă un comentariu