Postul Crăciunului stă sub semnul șezătorilor, al sărbătorilor precreștine dedicate lupului, al purificării sufletului și trupului pentru primirea Nașterii Mântuitorului. Vestind totodată și sfârșitul anului, poartă amprenta unor străvechi sărbători solare dominate de ritualuri apotropaice, de magie premaritală, precum și de numeroase practici oraculare și de propițiere.
Cu toate acestea, oamenii respectă întocmai restricțiile alimentare, ceremoniale și de comportament impuse de post pentru a întâmpina cum se cuvine cea mai fastuoasă sărbătoare a noastră.
Ziua de 13 noiembrie a fost Lăsatul Secului de Crăciun, zi hotar ce deschide un interval de timp marcat de sacralitate, cu profunde semnificații rituale. Vreme înainte, începând cu această dată, fetele adunau câte o surcică de lemn în fiecare zi de post, iar în Ajunul Crăciunului făceau cu ele un foc mare, la care fierbeau crupe fără sare. Odată fierte, le așezau pe masă și așteptau miezul nopții, când umbra ursitului lor venea pe cahlă și se ospăta, iar ele încercau să ghicească cărui fecior le vor fi sortite.
La rândul lor, femeile adunau toate resturile de la ultima masă de dulce, iar a doua zi le aruncau spre răsărit, printr-un gest magic de “legare” a ciocului păsărilor, spunând așa: “Păsările cerului, eu vă dau hrană de la masa mea spre a fi îndestulate și de la holdele mele oprite!”. Apoi, spălau toate oalele și le așezau cu gura în jos, pentru ca familia și casa să le fie păzite de pagube pe durata postului.
Până nu demult, înainte de intrarea în Postul Crăciunului, oamenii din comunitățile țărănești sărbătoreau trei zile: Ajunul, Lăsatul Secului și Spolocania. Primele două zile le țineau pentru Filipi (Lupi), ca să-i îndepărteze de oameni și gospodării.
În calendarele populare, Postul Crăciunului se suprapune parțial peste lunga perioadă de împerechere a lupilor, răstimp în care acest animal se presupune că ar căpăta puteri magice și că ar căuta vecinătatea omului. În unele zone, zilelor de 14 și 15 Noiembrie li se mai spune “Drăgostițele”, pentru că atunci “se drăgostesc” lupii”.
Tot acum, începe timpul strigoilor. Se crede că ei devin tot mai agresivi, că puterea lor culminează în noaptea de Sântandrei, iar apoi se retrage treptat, odată cu formarea cetelor de colindători. În multe povești, strigoiul apare întrupat în lup, nopțile lungi de iarnă și sunetul lugubru al crivățului constituind cadrul perfect pentru o adevărată explozie a gândirii magice.
Țăranii spun că țin sărbătorile pentru că și ele îi țin pe ei, și postesc pentru că “postul lungește zilele omului”. În Bucovina se crede că cine ține post negru de luni până joi, în săptămâna cea dintâi a Postului Crăciunului, va ști cu trei zile înainte când o să moară.
Iulia Gorneanu
