Primăria Sângeorgiu de Mureș, exemplu de bune practici în atragerea finanțărilor

Distribuie pe:

O comună mare, cu un primar destoinic care are ce “pune pe masă”, așa descriu cei mai mulți activitatea edilului din Sângeorgiu de Mureș. În urmă cu două zile, primarul Sófalvi Szabolcs a anunțat o nouă serie de finanțări obținute de administrația sângeorzană. “Am fost felicitat, la București, de dl. ministru Cseke Attila pentru numeroasele proiecte europene și guvernamentale pe care le depunem necontenit, dar în special pentru cele pe care le-am depus la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației: Construirea a două mari piste de bicicliști (culturalo - turistice) prin PNRR (Planului Național de Redresare și Reziliență - n.r.), mai există și un al 3-lea depus la AFM (Administrația Fondului pentru Mediu), construirea unei noi creșe la Sângeorgiu de Mureș, construirea unei săli de sport multifuncționale, reabilitarea și creșterea eficienței energetice a Grădiniței Bambi și a clădirii Primăriei, proiecte care sperăm că, în viitorul apropiat, vor fi declarate câștigătoare”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai anunțat faptul că prin Programul Național “Anghel Saligny”, “am câștigat un mare proiect care prevede asfaltarea mai multor străzi comunale, proiect al căror lucrări sperăm că vor începe anul viitor”.

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu