Lumea dominată de crizele energetică, alimentară și de frica unui război mondial

Distribuie pe:

Politicile globaliste, ca și cele defectuos aplicate de guvernele din țările globului, au avut și au, încă din anii 2010-2011, și în prezent consecințe grave asupra economiei mondiale, ca și asupra economiilor din fiecare țară în parte.

Începând din anul 2020, când epidemia COVID-19 a atins apogeul, cheltuielile publice generate și de costurile de miliarde de dolari, pentru plata vaccinurilor, au avut un singur scop, și anume de a se îmbogăți producătorii, nu de a trata bolnavi. La aceasta s-au mai adăugat, an de an, și creșterea cheltuielilor cu înarmarea și cele provocate de criza energetică. Peste toate acestea a venit și războiul de ocupare a Ucrainei de către trupele rusești, război susținut cu armament de Guvernul SUA și de statele din Europa, care fac parte din NATO și UE.

Rezultatul: s-a amplificat, fără precedent, criza energetică, economică, a crescut inflația cu zeci de procente și împreună cu ea, prețurile alimentelor, a tuturor produselor și serviciilor, încât a dat cale liberă instaurării crizelor energetică și alimentară aflate pe ordinea dezbaterilor Summit-ului G-20, la care au participat 20 de state, cele mai dezvoltate economic de pe glob. Statele europene, și în special cele 27 din Uniunea Europeană, în plină iarnă au rămas fără energie electrică și gaze naturale, mai exact spus, în întuneric și fără surse de încălzire, afectându-le grav economia și producția industrială, lăsând cale liberă creșterii inflației, a prețurilor, șomajului, protestelor sociale la care participă milioane de oameni ce nu mai pot suporta frigul în locuințe, înfometarea pentru că nu mai au bani să-și cumpere alimente, să-și plătească facturile pentru serviciile prestate. Urmarea, deteriorarea gravă a nivelului de trai din cauza măsurilor de austeritate impuse de guverne care se justifică cu războiul din Ucraina, dând vina pe președintele Putin, care le-a tăiat furnizarea de energie electrică, de gaze naturale și carburanți.

Să fie de vină numai Putin pentru că li s-a închis robinetul de furnizare a resurselor energetice, la prețuri foarte avantajoase? Din păcate, guvernele SUA și cele din țările europene membre NATO, UE, în loc să solicite președinților Ucrainei și Rusiei să se întâlnească la masa tratativelor pentru a găsi soluția în vederea opririi războiului, furnizează arme și sume mari de dolari lui Zelinski, președintelui Ucrainei, să continue războiul, iar Rusiei i-au aplicat

opt sancțiuni economice și blocarea conturilor în băncile străine. Astfel, l-a pus pe Putin în situația de a sancționa, din păcate, nu guvernele, ci sistarea, parțială sau totală, a furnizării de resurse energetice, încât, în primul rând, are de suferit din plin populația din țările UE.

Drept urmare, suferă din cauza crizei energetice Germania, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia, Spania, Grecia, Cehia, Polonia, România, țările nordice, baltice etc. Deocamdată, Comisia Uniunii Europene nu are soluții concrete de înlocuirea producției de energie clasică, așa-zisă poluantă, cu mult-trâmbițata energie verde, în viitorul apropiat și mediu.

Așa că Uniunea Europeană, cu organizațiile ei globaliste susținute, care, chipurile, “luptă” pentru protejarea mediului, sunt vinovate direct pentru amplificarea crizei energetice.

Și România suferă din greu pentru că a acceptat măsurile impuse de Comisia Europeană, deocamdată e singura țară din UE care închide termocentralele pe cărbune și minele, termocentralele pe gaz metan (exemplul cea din Iernut), să oprească finalizarea a 12 hidrocentrale, între care cele de pe râul Jiu, Răstolița, a căror lucrări sunt finalizate în proporție de 90%, în timp ce Germania, Polonia, Franța, Cehia le-au repus în funcțiune.

Rezultatul: România importă energie electrică și gaze naturale la prețuri de câteva ori mai mari, obligând populația și firmele productive să plătească facturi în care prețul pe Kwh este de 4-5 lei, ce depășește cota plafonată de 255 Kwh, măsuri care au dus la creșterea inflației cu peste 16% (neoficial cu 25-30%), ca și prețurile alimentelor, produselor și serviciilor.

Răspunsul la întrebarea de ce s-a ajuns aici, ca guvernanții să-și bată joc de popor? Răspunsul acestora este sec și incredibil: “Așa vrea ministrul economiei și energiei - Popescu”. A mai fost un Popescu, zis “Dumnezeu”, care nu a sfârșit-o bine.

În schimb, nu scăpăm de ce ne este teamă. Concret, s-a anunțat pe surse, nu oficial, care ar fi consecințele agravării crizei energetice, mai exact dacă vom rămâne fără curent electric, gaze naturale și alimente, de un exercițiu cerut care se face și în țările UE. Ai noștri guvernanți, care arată cu degetul spre Raed Arafat, sunt de acord (obișnuiți să nu miște în front) să-l aplice (bine că nu în ajunul Crăciunului), tocmai în municipiul Mediaș, punându-i pe locuitorii lui în situația cum să se descurce în cazul când, timp de trei zile și trei nopți, nu ar avea curent electric, gaz metan, mâncare și apă, dându-le instrucțiuni scrise ce și cum să procedeze într-o astfel de situație.

Ce să mai înțeleagă românii despre posibilitatea că și la noi s-ar putea întâmpla o astfel de nenorocire, în timp ce ministrul Popescu asigură populația că România nu va ajunge să rămână fără energie electrică și căldură, indiferent ce se va întâmpla în celelalte țări din Uniunea Europeană.

Interesantă apreciere dată în condițiile când și acum importăm curent și gaze naturale la prețuri de circa patru ori mai mari decât Germania, de exemplu, când guvernul nostru a decis să furnizeze 90% din necesarul de consum de energie Republicii Moldova, care se află în beznă.

Întrebarea este: cum România nu va rămâne fără energie electrică în condițiile când termocentralele pe cărbune au fost închise importăm cărbune de la ucraineni), iar hidrocentralele (vreo 12 la număr) nu pot fi finalizate și puse în funcțiune din cauza organizațiilor ecologiste care susțin că sunt în zone protejate pentru fluturi, gândaci, șopârle și alte gângănii.

Așa s-a ajuns ca producția de energie electrică să se reducă la jumătate încât să fim nevoiți să importăm circa 10-20% pentru a acoperi necesarul de consum de 8.000-9.000 MW.

Din această ceață, în care se află guvernul, vine să-l lumineze miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, care va investi 60 milioane de euro pentru realizarea unui parc solar de 65 MW în localitatea mureșeană Glodeni.

Presa americană susține că, în plin război între Rusia și Ucraina, miliardari ucraineni (se zvonește) iau locul celor din Rusia (care au fost eliminați din piață blocându-li-se conturile și averile din străinătate), au investit 50 miliarde de dolari cumpărându-și vile și domenii imobiliare în Elveția, din care, o bună parte, dolari acordați lui Zelenski de Guvernul SUA, ca ajutor pentru a lupta, de la egal la egal, cu invadatorii ruși, mai exact cu armata lui Putin.

Republicani din America, care se spune că au câștigat alegerile parlamentare, au decis să “oprească” ajutorul dat lui Zelenski pentru susținerea războiului dus împotriva lui Putin și armata rusă, să investigheze cum s-au folosit miliardele de dolari și la cine au ajuns (se susține că o bună parte în conturile oligarhilor ucraineni din jurul președintelui Zelenski), acordate ca ajutor de guvernul american.

Ioan Husar

Lasă un comentariu