Mâine, în Târgu Mureș, Colegiul Medicilor din România, dezbatere pe tema greșelilor medicale

Distribuie pe:

Mâine, în Amfiteatrul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie și Științe Tehnologice “George Emil Palade” Târgu Mureș, între orele 13.00 și 15.00, se va desfășura evenimentul - dezbatere organizat de Colegiul Medicilor din România pe tema greșelilor medicale. Evenimentul va reuni experți din domeniul medical, juridic alături de asociații de pacienți și va fi moderat de dr. Vlad Mixich, expert în politici de sănătate.

“Colegiul Medicilor din România și-a propus să pună pe agenda publică o serie de teme importante, atât din perspectiva medicilor și pacienților, cât și a societății în ansamblu, teme strâns legate de calitatea actului medical și relația medic-pacient. Prima dintre acestea se referă la greșelile medicale, de la modul în care este percepută, în general, greșeala în sistemul medical românesc până la parcursul juridic pe care îl are la dispoziție un pacient care a avut de suferit în urma unei greșeli medicale”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției noastre.

În cadrul dezbaterii publice desfășurate la București, în data de 2 noiembrie, la Academia Română, participanții au arătat că în sistemul medical românesc nu este încurajată învățarea din greșeli, așa cum se întâmplă în sistemele medicale performante și așa cum recomandă și organismele internaționale, iar greșeala medicală este identificată cu medicul, nu cu sistemul și cauzele profunde care țin de sistem. “Este nevoie să ne uităm la sisteme medicale performante și să învățăm de acolo cum putem să încurajăm raportarea voluntară și analiza detaliată a incidentelor survenite într-un sistem nepunitiv, pornind de la înțelegerea faptului că greșeala este inerentă practicii medicale, în sisteme medicale atât de complexe cum sunt cele de astăzi”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Participanții au căzut de acord că, în cazul în care o greșeală medicală a cauzat suferință sau un prejudiciu pacientului, acesta are un drept incontestabil de a primi, într-un timp rezonabil, compensații financiare pentru repararea suferinței cauzate, dar au constatat limitele mecanismelor juridice actuale.

Lasă un comentariu