Piese de ceramică din eneolitic și epoca bronzului, castroane romane, cahle medievale, manuscrise de secol XV, textile de secol XVII, icoane de secol XIX și un steag din 1918 readuse “la viață” prin munca din ultimii ani a conservatorilor și restauratorilor Muzeului Național al Unirii Alba Iulia pot fi admirate, timp de peste o lună, într-o expoziție ce deschide manifestările prilejuite de Ziua Națională a României.
Intitulată “Conservare și Restaurare/Artă și Diversitate”, expoziția, vernisată miercuri, cuprinde doar o mică parte din ceea ce a rezultat din munca migăloasă a celor 14 restauratori din domeniul ceramicii, al metalului, al cărții vechi și al textilelor, investigatori și conservatori ai muzeului.
“Este o bucurie, este o onoare pentru noi să vă arătăm ce facem, ce știm noi să facem cel mai bine. Ceea ce facem noi, restauratorii, conservatorii, investigatorii, este să redăm patrimoniului, să redăm publicului piesele din patrimoniul nostru, al muzeului”, a afirmat șeful Centrului de Conservare și Restaurare a Cărții Vechi, Alexandru Știrban. El a punctat că scopul activităților muzeale este să poți să valorifici piesele aflate în patrimoniu, pentru ca aceia care intră pe porțile muzeului să le poată admira și să le poată vedea la adevărata lor valoare.
Alexandru Știrban a spus că deși mulți cred că munca de restaurator este o muncă individuală, o muncă în care totdeauna restauratorul este față în față cu obiectul, lui îi place să creadă că restaurarea-conservarea este și o muncă de echipă.
“Pentru că nu am putea să facem fiecare în domeniul lui, singuri, lucruri pe care să le ducem până la capăt. Intervin investigatorii, intervin specialiștii pe fiecare domeniu și atunci rezultatul este unul mult mai bun, mult mai valoros. Ceea ce vedeți dumneavoastră aici este rezultatul unei munci de echipă. Avem la Alba Iulia aproape toate spectrele domeniului restaurare. Vedeți în expoziție obiecte de la epoca bronzului, epoca romană, ceramică, la cartea veche. Avem cărți de secol XVI, avem tipărituri, icoane de secol XVIII, icoane de secol XIX, textile arheologice. Sunt piese extraordinar de valoroase. Sunt piese din patrimoniul muzeului, dar sunt piese și ale altor deținători, în special carte veche, unde avem câteva contracte cu mari deținători de carte veche și cu care colaborăm. Ne-au dat permisiunea să expunem lucrări din patrimoniul lor Consistoriul Bisericii Evanghelice Cisnădie și Mănăstirea Râmeț”, a explicat Alexandru Știrban.
Acesta a menționat, pentru AGERPRES, că secția nu are contracte doar cu mari deținători, în special culte, de carte veche și icoane, dar și cu persoane private. “Vin cu lucrări mici, pe care nu le refuzăm, și încercăm să satisfacem și dorința lor de a-și păstra patrimoniul. Cei care au astfel de piese și investesc în restaurare merită respectul și ajutorul nostru”, a spus Alexandru Știrban.
În ceea ce privește durata în care este restaurată o piesă, Știrban a precizat că ține de starea acesteia. “De exemplu, o carte care are un volum de 400-500 de file și este într-o stare destul de degradată poate să meargă la o conservare sau la o restaurare de la 4 săptămâni la 2 - 3 luni. Sunt operații pe care nu poți să le faci într-un flux continuu. Intervii, lași o perioadă de timp, revii și iarăși intervii… În general, restaurarea este de lungă durată, de câteva luni”, a subliniat Alexandru Știrban.
Printre piesele expuse se află un vas de provizii, datat în epoca bronzului, cultura Wietenberg. Înainte de restaurare, acesta era fragmentat, cu zone lacunare, acoperit cu depuneri mecanice de sol și carbonați de calciu. Restaurarea a constat în îndepărtarea depunerilor prin metode mecanice umede și tratamente chimice, asamblare, completarea lacunelor, refacerea decorului, integrarea cromatică și conservarea finală.
Mai pot fi admirate, tot din ceramică, un castron de asemenea din epoca bronzului, dar aparținând culturii Susani, castroane de tip Dragendorff 37, de epocă romană, din secolele II-III, din ceramică de tip terra sigilata. Tot din aceeași perioadă, este un obrăzar de coif (galea), din fier și elemente ornamentale din bronz, precum și o placă pectorală de armură și lucerne din bronz.
În expoziție poate fi admirată și statuia restaurată a lui Jupiter Zbelsurdos, din marmură. Fragmentată, piesa a fost etalată deficitar în anul 1975 în expoziția de bază a muzeului, prin asamblare cu un adeziv pe bază de celuloid și nituri metalice. Ea a fost restaurată prin demontare, îndepărtarea adezivului prin metode mecanice și chimice, eliminarea niturilor metalice, reasamblare și completarea lacunelor.
O altă statuie restaurată de epocă romană este cea a lui Hercule Farnese, piesă fragmentată în urma descoperirii accidentale.
De asemenea, printre obiectele restaurate se află și stele funerare, un sfinx funerar și un bust feminin, toate de epocă romană, fibule de factură gepidă, din secolul al V-lea, o cruce relicvar, din secolele IX-X, dar și cahle de secol XVII.
Sunt, de asemenea, multe cărți de cult: un “Ceaslov” din 1640, un “Apostol” din 1704, o “Evanghelie” din 1817.
În expoziție se află și un Tratat de Căsătorie și un Tratat Pastoral din secolul al XV-lea, ambele în latină, precum și un Atlas Geografic din 1830, apărut la Viena.
În ceea ce privește partea de textile, printre obiectele restaurate și expuse se află o diademă sau centură, o manșetă cămașă, o talpă încălțăminte, toate din secolul al XVII-lea.
Există, de asemenea, un steag funerar din 1784, din mătase naturală, pânză de in și cerneală, dar și un steag din 1918, din pânză de lână.
Nu lipsesc icoanele, cum ar fi “Prăznicar cu Răstignirea și 4 scene”, “Iisus Hristos Atotțiitorul”, “Învierea cu 12 praznice”, “Maica Domnului cu Pruncul” (Teodorovskaia), “Maica Domnului cu Pruncul” (Smolenskaia Hodighitria), toate din secolul al XIX-lea și realizate în tehnica tempera pe lemn.
Alexandru Știrban a subliniat că și-a dorit să fie “o expoziție care să placă, o expoziție bine documentată, care pune în valoare atât piesele în sine, cât și munca restauratorilor, a conservatorilor, a investigatorilor”.
De-a lungul timpului, la Alba Iulia au fost restaurate mii de cărți și documente vechi, unele de secole, provenite din marile colecții ale bibliotecilor, muzeelor și cultelor din România, și nu numai, afectate atât de cercetări improprii, cât și de condiții precare de depozitare.
Câteva din manuscrisele care nu au fost lăsate să “moară” de către restauratorii din Alba Iulia sunt cărți și documente care, prin valoarea lor, se încadrează în categoria Tezaur: “Liturghierul” de la Slatina (secolul al XVI-lea), “Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur” (1620), “Missale” (manuscris pe pergament din secolul al XIV-lea), Carte de predici (1400), “Tetraevangheliarul slavo-român” (Sibiu, 1551-1553), fragment, “Cazania lui Varlaam” (Iași, 1643), “Evanghelia Greco-Română” (București, 1683), “Psaltire” (1651), “Molitvenic” (1688), “Chiriacodromion” (1699), “Biblia lui Șerban Cantacuzino” (1688).
Restaurate la acest centru au fost și “Noul Testament” tipărit la Bălgrad, vechea Alba Iulia, în 1648, o lucrare de excepție a tipografiei chirilice românești, o copie după “Cazania lui Varlaam”, de secol XVIII, o carte de predici din secolul al XV-lea, dar și mai multe diplome pe pergament din secolele XV-XVI. Tot aici au fost restaurate în urmă cu câțiva ani o serie de diplome pe pergament din 1428, 1529, 1538 și din anul al XI-lea de pontificat al papei Benedict al XIV-lea, aparținând Arhiepiscopiei Romano-Catolice.
Cea mai îndelungată operațiune de restaurare a fost de zece luni și a vizat un manuscris românesc pe hârtie, cu miniaturi, din secolul al XVIII-lea. Extrem de degradat biologic, manuscrisul era fragmentat în mii de bucăți, dar lucrarea a fost în final restaurată. (Agerpres)
