Împreună împotriva violenței școlare

Distribuie pe:

Liceul Teoretic “Samuil Micu”, Sărmașu, a fost gazda unui eveniment cu caracter informativ și de orientare în carieră. În data de 23.11.2022, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Regele Ferdinand I”, Târgu Mureș, Compartimentul de prevenire și combatere a faptelor antisociale, a desfășurat o activitate demonstrativă în cadrul proiectului “Copilărie și adolescență fără griji”.

Elevii au participat la o acțiune de simulare a unor evenimente antisociale, au admirat uniformele și dotarea echipei de jandarmi, au purtat discuții privind prevenția acestor acțiuni nedorite și au ridicat problema siguranței în instituțiile de învățământ și în afara acestora.

În cadrul activităților legate de școală se așteaptă din partea elevilor un comportament corespunzător, conștientizând faptul că acest comportament se află în strânsă legătură cu numele și prestigiul unității de învățământ din cadrul căreia fac parte. Prin evitarea violenței în școală se urmărește eliminarea incidentelor de orice natură, exprimarea inadecvată sau jignitoare, hărțuirea sau alte comportamente care pot intra sub incidența legii.

Clasele a XII-a au beneficiat de consiliere și orientare în carieră, fiind impresionați de activitatea Jandarmeriei Române. Au avut posibilitatea de a discuta cu jandarmii, de a adresa întrebări și de a simula un antrenament sub atenta supraveghere a angajaților Jandarmeriei.

Printr-o colaborare fructuoasă, Agenția Națională Antidrog a fost reprezentată la Sărmașu cu scopul de a conștientiza elevii cu privire la consumul de substanțe interzise și a repercusiunilor acestuia asupra comportamentului social, a sănătății și integrității individului.

Elevii și cadrele didactice, coordonate de domnul director Ruță Ciprian Florin, mulțumesc pe această cale Jandarmerie Române și Agenției Naționale Antidrog pentru această activitate interesantă și utilă, în speranța că pe viitor vor mai urma și alte acțiuni asemănătoare.

Corina Rodica Brândaș

Lasă un comentariu