Moto: “Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”. (General Henri Mathias Berthelot)
În fiecare an, cu ocazia Zilei Naționale a României, Consulatul General al României la Strasbourg depune o coroană de flori la bustul generalului Berthelot, amplasat pe Rue de Boston, în fața Parcului de la Citadelle Strasbourg - Esplanade.
Figură legendară în istoria veacului românesc al XIX-lea, generalul Henri Mathias Berthelot s-a născut în ziua de 7 decembrie 1861, în localitatea Feurs din Departamentul Loarei, Franța, a absolvit prestigioasa Universitate Saint Cyr - promoția «Egipt» (1881), și și-a început cariera în Algeria (la cerere), apoi în Tonkin. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre, iar în a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916, a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze.
Decizia Franței de a trimite pe frontul român o misiune militară, ca urmare a cererii exprimate de guvernul Brătianu, fusese luată din luna septembrie 1916. Formată din oameni temeinic pregătiți profesional, curajoși, pătrunși de simțul datoriei, cu o bogată experiență de luptă, Misiunea l-a avut în frunte, de la început, pe generalul Berthelot. Potrivit caracterizării transmise la București, acesta reunea “un ansamblu excepțional de cunoștințe de stat-major, unite cu practica războiului modern” și se bucura de încrederea absolută a comandantului-șef francez, generalul Joseph J.C. Joffre, al cărui locțiitor eminent fusese în timpul hotărâtoarei bătălii de pe Marna, din toamna anului 1914.
Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, însărcinat cu refacerea și reorganizarea Armatei române pe teritoriul rămas liber al Moldovei, a sosit în România la 2/15 octombrie 1916, personalul fiind detașat pe lângă comandamentele române până la nivel de comandament de divizie, inclusiv. Două secțiuni cu roluri distincte au fost Misiunea Aeronautică și Misiunea Serviciului Sanitar. Pe toată durata misiunii în România, Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandant al Armatei României.
Pășind pe pământul țării noastre, pe peronul gării din Iași fiind “bombardat de flori”, și primit a doua zi la gara Periș (unde era sediul MCG) de înaltele oficialități române, Berthelot va acționa cu energie în scopul impulsionării rezistenței românești în fața amplei contraofensive a Puterilor Centrale. “Din prima zi - avea să noteze experimentatul comandant - m-am convins că trebuie să acționez repede. Trebuie să oprim peste tot ideea de retragere, să apărăm cu înverșunare, chiar pe frontieră, pământul național”.
Ținuta desăvârșită a Armatei române în timpul crâncenelor bătălii din vara anului 1917 (Mărăști, Mărășești, Oituz) este, în parte, meritul eforturilor Misiunii Berthelot. Dar “Încercările pentru România și poporul român au continuat și s-au amplificat pe fondul defecțiunii Rusiei, sub impactul revoluției bolșevice. Izolată complet de aliații săi, aflată la cheremul inamicilor din Quadrupla Alianță, România a fost nevoită să semneze preliminariile unei păci vremelnice, dar înrobitoare. În aceste circumstanțe, Misiunea Berthelot a trebuit să părăsească teritoriul românesc. În seara de 9 martie 1918, pe peronul gării ieșene, Berthelot și ostașii săi aveau să fie copleșiți de sentimentele autorităților române și ale mulțimii, care i-au petrecut în acordurile «Marseillezei» și ale Imnului național român. În semn de afecțiune, parlamentarii români i-au oferit un exemplar al Bibliei din 1688 a domnitorului Șerban Cantacuzino. Profund emoționat la citirea adresei oficiale care însoțea cartea, cu lacrimi în ochi, generalul nu a putut să răspundă decât: «Franța nu va permite îngenunchierea României!». Luându-și rămas bun, de pe scara trenului, el și-a exprimat speranța că după noaptea tragică va răsări și soarele izbânzii.” Evenimentele care au urmat în toamna aceluiași an i-au îndreptățit speranțele: în noiembrie 1918, în condițiile ofensivei Antantei și ale remobilizării Armatei române acționând alături de vechii săi aliați, Berthelot avea să revină în fruntea Armatei de Dunăre și să contribuie la eliberarea României și la consolidarea operei de unitate națională, desăvârșită la 1 Decembrie 1918.
La 11 ianuarie 1919, generalul francez ținea să-i trimită o scrisoare președintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, mulțumind pentru primirea ce i-a fost rezervată “în timpul călătoriei mele în Banat, Crișana și Transilvania” și aducând un omagiu “vitalității neamului românesc care trăiește în limitele artificiale ale vechii Ungarii”. În urma “turneului de pacificare” din Ardeal, cum el însuși l-a denumit, generalul Berthelot scria: “În timpul celor 18 luni petrecute în România și în contact strâns cu armatele sale, am putut să studiez și să înțeleg bine caracteristica sufletului românesc, căruia cu plăcere viu să-i dau o nouă mărturie. Șederea mea printre românii de peste munți m-a convins că sufletul lor este același ca și acela al românilor de la București și Iași. Am fost, de asemenea, foarte mișcat de manifestările unanime de stimă și iubire pentru Franța, care au avut loc pretutindeni la trecerea mea, de sinceritatea și delicatețea exprimării lor. De aceea, din adâncul inimii, vă rog, Domnule Președinte, să primiți și să transmiteți tuturor, bărbați și femei, fete și copii, săteni și orășeni. Și tuturor membrilor Comitetului Dirigent și ai comitetelor locale, expresiunea celei mai vii recunoștințe și a urărilor mele afectuoase pentru realizarea aspirațiilor voastre naționale și îngăduiți-mi a striga împreună cu Dumneavoastră: Trăiască România Mare!”
În semn de recunoaștere a meritelor sale deosebite, după terminarea războiului și încheierea păcii, generalul H.M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român, care l-a declarat Cetățean de onoare al României și i-a oferit un lot de teren și o locuință. În 1926 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Ziarul “Viitorul” a publicat următorul text: “L-am iubit mult. L-am venerat. Era al Franței, dar era și al nostru. Icoana sa va rămâne neuitată în cronica românismului, în timp ce memoria sa va trece peste generații ca o moștenire glorioasă a națiunii.”
(Surse: Wikipedia, Jean-Noël Grandhomme, Dumitru Preda)
Mariana Cristescu
