În pas de alergare la donare: #MyBloodIsGold, Campanie de donare de sânge

Distribuie pe:

“Spitalele din România se confruntă de multe ori cu o criză cronică de sânge, iar asta duce la amânarea multor intervenții chirurgicale, cu efect direct asupra sănătății pacienților. Noi credem că sângele donat are valoarea aurului pentru cei aflați la nevoie. Acesta este motivul pentru care acțiunile de donare de sânge pe care le organizăm de cel puțin două ori pe an se numesc #MyBloodIsGold”, spunea Radu Restivan.

Alergătorii sunt chemați din nou să doneze sânge. Probabil cea mai frumoasă și responsabilă comunitate sportivă din România, 321sport, organizează, până în 19 decembrie, cea de-a treia ediție a campaniei naționale #MyBloodIsGold. Chemarea la donare este valabilă atât pentru alergători, cât și pentru cei care susțin alergarea. Donarea de sânge poate fi făcută de orice persoană majoră care îndeplinește o serie de condiții impuse de centrele de donare, la orice centru de donare din țară. Primii 300 de donatori înscriși în campanie, care vor face dovada donării, vor primi gratuit un kit al donatorului #MyBloodIsGold. Pentru a primi acest kit, trebuie trimisă o poză a stickerului aplicat pe carnetul de donator în acest formular: https://bit.ly/KitulDonatorului2022, sublinia Laura Ivăncioiu, DeciSePoate, Noi3.life.

“Donarea de sânge face uneori diferența dintre viață și moarte. Este un gest mic, care poate însemna totul pentru un pacient la nevoie și care are beneficii chiar și pentru sănătatea donatorului. Am spus-o de multe ori! Alergarea nu este un simplu sport, e o direcție în care oameni diferiți, cu o pasiune comună se regăsesc, se unesc și contribuie la o lume mai bună. Impactul comunităților de running nu se rezumă doar la «a face sport împreună», este mult mai mult de atât! Împreună suntem mai puternici și reușim să facem bine într-o țară în care lipsurile sunt la ordinea zilei”, preciza Radu Restivan, fondatorul 321sport.

Letiția Bota

Lasă un comentariu