Fostul ministru Adrian Chesnoiu, trimis în judecată de DNA

Distribuie pe:

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului CHESNOIU ADRIAN-IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a patru infracțiuni de instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, și a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conform comunicatului alături de fostul ministru, în același dosar au mai fost trimiși în judecată: RĂDUCAN ANDREI-CRISTIAN, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a patru infracțiuni de complicitate la infracțiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, SANDU AUREL, fost șef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, COROBEA MIHAI-COSMIN, fost consilier clasa I în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, PÂRV MIHAI, fost director executiv adjunct gradul II la Direcția pentru Agricultură Județeană Arad, LĂSCAIE CĂTĂLIN IONUȚ, la data faptelor și în prezent consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița și vicepreședinte al unei organizații județene de partid. Fiecare dintre ultimii patru cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct, de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: în perioada 9 februarie - 11 aprilie 2022, inculpatul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze inculpatului Răducan Andrei-Cristian (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ale unor direcții județene. Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații “agreați”, respectiv Sandu Aurel, Corobea Mihai-Cosmin, Pârv Mihai și Lăscaie Cătălin Ionuț. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, inculpatul Lăscaie Cătălin Ionuț ar fi fost respins la proba interviului.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul candidatului Sandu Aurel, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze în condițiile în care acesta nu obținuse un punctaj corespunzător. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Biroul de Informare și Relații Publice al DNA

Lasă un comentariu