Daea: În Planul Național Strategic 2023-2027 avem peste 100 de forme de sprijin pentru agricultori

Distribuie pe:

Planul Național Strategic (PNS) al României pentru perioada 2023-2027, care are o alocare financiară de 15,8 miliarde de euro, a primit miercuri aprobarea Comisiei Europene, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit ministrului de resort, Petre Daea, PNS 2023-2027 este “un plan național bun, bine echilibrat și bine construit”, care conține peste 100 de forme de sprijin ce răspund nevoilor pe care le au fermierii români.

“PNS are alocată o sumă de 15,8 miliarde de euro și este structurat pe cei doi piloni - plăți directe și dezvoltare rurală. Sigur, cei mai mulți bani vor fi pe plăți directe. Nu trebuie să neglijăm faptul că perioada 2021-2022 a fost o perioadă de tranziție, în care am consumat banii din exercițiul financiar 2021-2027, practic din acest plan, pe modelul și pe măsurile care au fost stabilite până acum. În PNS 2023-2027 avem peste 100 de forme de sprijin și toate sunt așteptate de fermierii români”, a declarat pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Acesta a susținut că au fost făcute deja actele normative care asigură implementarea PNS, iar în prezent se află în plin proces de modificare a softului agențiilor de plăți.

“Trebuie să modificăm și softul, pentru că este foarte important, e alt concept, sunt alte legături, alte conexiuni. Suntem în plin proces de realizare a softului pentru anul viitor, pentru că trebuie să depunem cererile în primăvară și dăm drumul cât mai repede cu putință, să putem pune în mișcare banii europeni atât de necesari. Și noi știm să-i luăm. În agricultură, banii europeni s-au luat de fiecare dată și eu doresc ca niciun cent să nu rămână în afara graniței”, a subliniat Daea

Ministrul Agriculturii a reamintit că PNS 2023-2027 a fost încărcat pe platforma Comisiei Europene în data de 18 octombrie 2022, România fiind pe ultimul loc la depunerea acestui document, însă, în urma îmbunătățirilor aduse, a ieșit un Plan Național Strategic bun, apreciat de forul european.

“În data de 18 octombrie, am încărcat pe platforma Comisiei, Planul Național Strategic al României, practic s-a validat atunci din punct de vedere tehnic (...). Până la validarea formală, nu am stat deloc. Am făcut actele normative care asigură implementarea PNS. Am fost pe ultimul loc la depunere, pentru că de 2 ani de zile nu s-a făcut nimic, iar acum am reușit să recuperăm ceea ce aveam de recuperat, să modificăm ceea ce era de modificat, să rectificăm și să îmbunătățim din punct de vedere al conceptului, în așa fel încât cele 372 de observații au fost modelate, iar aprecierea Comisiei a fost că este un plan național bun, bine echilibrat, bine construit și e făcut în așa fel încât să răspundă nevoilor pe care le au fermierii români”, a adăugat Petre Daea. (Agerpres)

Lasă un comentariu