Populația îmbătrânită a Europei nu primește ajutorul de care ar avea nevoie pentru a se recupera după boală

Distribuie pe:

Aproape jumătate dintre persoanele care trăiesc în regiunea Europa pot beneficia de recuperare după o boală, însă nu primesc tratamentul de care ar avea nevoie pentru acest lucru, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-un raport publicat marți, informează DPA. Biroul regional pentru Europa al OMS a atribuit această situație îmbătrânirii rapide a populației europene, înmulțirii bolilor cronice și absenței programelor de conștientizare despre beneficiile recuperării medicale.

“Recuperarea este un serviciu medical esențial, care extinde accentul pus asupra sănătății dincolo de îngrijirile medicale preventive și curative pentru a aborda felul în care oamenii funcționează. Reabilitarea ar trebui să fie disponibilă la toate nivelurile de îngrijire medicală, de la cel primar și până la structurile de sănătate din sectorul terțiar”, a transmis OMS în acest raport.

Dacă nu vor fi luate măsuri, țările europene riscă să ajungă într-o situație în care cetățenii lor nu vor mai putea să contribuie pe deplin la dezvoltarea societății, a adăugat directorul biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge.

OMS a inclus durerile lombare, fracturile osoase, pierderea auzului și a vederii, precum și accidentul vascular cerebral și demența pe lista bolilor celor mai frecvente care necesită recuperare medicală în Europa.

“În regiunea Europa a OMS, în 2019, 394 de milioane de oameni s-au confruntat cu o problemă de sănătate care necesita recuperare medicală pe parcursul ei. Asta înseamnă doi oameni din cinci”, a transmis OMS Europa, al cărei sediu regional se află la Copenhaga.

Potrivit raportului, dovezile medicale au arătat că intervențiile privind recuperarea medicală au fost eficiente din perspectiva costurilor: “Reabilitarea are potențialul de a evita spitalizări costisitoare și de a reduce timpul petrecut în spital, de a scădea numărul reinternărilor și de a reduce riscurile de complicații cauzate de probleme medicale”.

Regiunea europeană a OMS este alcătuită din 53 de țări, inclusiv cele din UE, alături de Rusia, Ucraina, Turcia și state din Asia Centrală. (Agerpres)

Lasă un comentariu