Mi-am pus inima-n palmă, dăruindu-v-o

Distribuie pe:

Dragilor, m-au rugat cei din editură să vă scriu câteva cuvinte și le-am zis c-o fac cu drag, dar să nu mă grăbească, că știți cum îs eu, încep repede și termin greu.

Ce urmează să vă zic, însă, este un lucru foarte important și mi-aș dori să-i acordați câteva clipe.

În general, oamenii se iau după prima impresie, te caracterizează și te categorisesc într-un anume fel. E greu, e foarte greu să le schimbi imaginea. Ei te vor așa cum te-au cunoscut sau cum te doresc. Și-atunci ajutați-mă să-ncerc a vă schimba cărarea, făcându-vă să înțelegeți că anii care s-au adunat în spatele meu m-au învățat multe.

Gândesc altfel, văd altfel. Personajul aparent superficial, flușturatic, simpatic, permanent victorios, optimist și la urma urmei credul, imaginea de “copil mare” care mi-a fost mereu atribuită ca un laitmotiv, doresc s-o înlocuiesc acum, la aproape “sfârșitul socotelilor”, cu cealaltă fațetă a medaliei.

Această parte nu mi-am dezvăluit-o, am ținut-o poate special atâta vreme ascunsă, știind și presimțind că va veni o zi când gândul, vorba și fapta vor putea păși înlănțuite deodată, când voi putea spune LIBER tot ceea ce simt, tot ceea ce am strâns de preț în mine.

Eu iubesc Oamenii! N-am spus că îmi iubesc publicul. Pentru că această stare o are orice artist, publicul fiind oglinda lui. Dar astăzi nu vă vorbesc ca un actor, ci ca un om. Un om care vă aparține, care nu v-a părăsit și nu vă va părăsi niciodată și care nu dorește nimic decât ca oamenilor care trăiesc în această țară numită România să le apară în ochi speranța. Da, vreau să trăiesc, să-mi explic mie și confraților mei că nu degeaba “la moartea mea va cădea o stea”!

În toată viața asta, m-am simțit atât de plin, de încărcat, de injectat de iubire, că mi-e și frică s-o mărturisesc.

Astăzi este o zi specială pentru mine, este ziua în care îmi împărtășesc sufletul și inima cu dumneavoastră. Editura zice că-mi lansez cartea, eu zic doar că vin mai aproape de dumneavoastră, vorbindu-vă sincer și simplu.

Dacă vă întrebați ce veți găsi în carte, vă voi spune doar atât:

Vreau să mă cunoașteți mai bine, nu doar ca pe actorul pe care cât de cât îl știți, ci și ca pe omul care-și pune inima în palmă, dăruindu-v-o.

Vă îmbrățișez cu drag,

Florin Piersic

Lasă un comentariu